ghilintaConsilierul municipal Gheorghe Ghilinţă a susţinut, ieri, o conferinţă de presă la sediul Partidului Conservator, în care l-a criticat pe primarul Falcă, dar şi pe consilierul PD-L Ovidiu Moşneag.
Supărarea lui Gheorghe Ghilinţă a venit în urma şedinţei de consiliu local de acum patru zile, în care reprezentanţii USL au cerut introducerea pe ordinea de zi a şedinţei ordinare, a proiectului de hotărâre privind ajustarea taxelor şi impozitelor locale, propus de consilierii USL în şedinţa din 10 ianuarie şi nediscutat din cauza neprezentării consilierilor lui Gheorghe Falcă. De asemenea, consilierii USL au solicitat scoaterea de pe ordinea de zi a proiectului privind investiţia pentru fântâna arteziană, întrucât acest proiect nu a fost depus la transparenţă. Mai mult, consideră Gheorghe Ghilinţă: „investiţia  trebuie dezbătută din cauza anvergurii sumei alocate, cât şi a oportu­nităţii realizării acesteia”.
Consilierul conservator spune că aceste două puncte, conform Legii Administraţiei Publice Locale şi a regulamentului consiliului, trebuiau supuse votului plenului şedinţei, lucru care nu s-a petrecut. „Pentru că preşedintele de şedinţă, Ovidiu Moşneag, nu cunoaşte legea şi nici regulamentul consiliului şi nu a dorit punerea în discuţie a propunerilor noastre. Din această cauză s-a ajuns la situaţia în care consilierii USL au părăsit sala de şedinţe. Această strategie a PD-L este una de a minimaliza activitatea opoziţiei în CLM, explicând în mod mincinos că proiectele care necesitau un număr de 16 voturi nu au trecut din cauză că Opoziţia a apărăsit şedinţa. De fapt aşa a dorit Puterea ca în acest fel să acopere refuzul discutării pe fond şi la modul cel mai serios proiectul privind taxele şi impozitele locale”, a spus Gheorghe Ghilinţă.
Vizavi de problema amenajării unei fântâni în valoare de cinci milioane de euro pe Mureş, Ghilinţă spune că Gheor­ghe Falcă are vedenii, nicidecum viziuni.
În colimatorul consilierului USL au intrat şi angajaţii Primăriia Arad care nu au luat parte la şedinţa convocată de USL şi în care reprezentanţii PD-L au lipsit. „Vom cere să vedem care sunt persoanele din aparatul Primăriei care trebuiau să fie prezente la şedinţă şi nu au venit. Vom cere tragerea acestora la răspundere”, a mai spus Gheorghe Ghilinţă.

Recomandările redacției