seculiciÎn aceste zile are loc la Bucureşti Colegiul Direcor şi Consiliul Naţional de Coordonare al Partidului Democrat Liberal. Preşedintele PD-L Arad, Gheorghe Seculici, care este prezent în aceste zile în Capitală, spune că se aşteaptă să mai apară un can­didat pentru preşedinţia partidului. Pe lângă Vasile Blaga şi Elena Udrea şi-ar mai pu­tea anunţa candidatura şi Monica Macovei.
În cadrul colegiului urmează a fi stabilit şi numărul de delagaţi ai PD-L pentru congresul din luna martie. Gheorghe Seculici susţine că şi-ar dori un congres lărgit. „Numărul de delegaţi pe care PD-L Arad îi va avea la congresul de luna viitoare va depinde de numărul de delegaţi de la nivel naţional. Întâi trebuie să vedem câţi delegaţi vor fi în total. Apoi se va aplica o formulă care ţine cont de rezultatele de la ultimele alegeri, de numărul de membri etc. Eu cred că ar fi mai potrivit să avem un număr mai mare de delegaţi”, a declarat Gheorghe Seculici.

Recomandările redacției