Ghezășul sau ,,mocănița” arădeană

1
810

 Mulți arădeni au fost în Maramureș și s-au plimbat cu vestita Mocăniță, însă puțini cunosc faptul că și în județul nostru a funcționat un astfel de trenuleț. Mai precis în zona Sebiș, Dezna, Moneasa.

Istoria ,,mocăniței arădene” este una deosebit de intereantă.  Christine Wenkheim cumpara în anul 1891 de la contele austriac Ernst von Waldstein domeniul Boroș – Sebiș. Soţul acesteia, groful ungur Friederich a dorit înființarea unei linii de cale ferată de mici dimensiuni, pentru a transporta buștenii din pădurile Munților Codru Moma, marmura roz din carierele de la Moneasa, a minereurilor de fier și chiar a produselor feroase semifabricate în topitoriile de pe Valea Zugăului și care aveau căutare în atelierele și turnătoriile din  Pesta. Zis și făcut,  groful și-a pus în practică dorința. Astfel, în anul 1893 se  tăia panglica de inaugurare a primei linii ferate cu ecartament îngust și cu o lungime de aproximativ 21 km. „Ghezăşul de Codru”, cum l-au botezat localnicii, se alimenta cu apă și cărbuni şi pornea lent de la Sebiș. Avea de trecut prin sapte stații: Sebiș, Sălajeni, Prăjești, Donceni, Buhani, Ramna (Rănuşa), Moneasa. Șinele  erau montate pe traverse din lemn de stejar, trecea peste  67 de podețe.Existau cinci fântâni pentru alimentarea cu apă a locomotive. Gropile de curățire de zgură a cazanului erau două, iar casele de paza erau cinci. Caserii de bilete existau la Sebiș, Dezna și Moneasa.

 Locomotiva era fabricată de firma „Siegl” din Viena și trăgea după ea două tipuri de vagoane, acoperite și platforme. Vagoanele de călători aveau trei clase și existau și vagoane de marfă. Exista de asemenea și un vagon de poștă, care era atașat la coada trenului. Din păcate linia a fost distrusă în timpul primului război mondial, însă a fost refacută după anul 1920 de către noile autorități românești, deoarece pe lângă importanța economică și anume transportul minereului din minele de fier, a marmurei și a buștenilor, această zonă începuse să aibă și o importanță turistică. Drumul de fier urcă până la poalele munților Codru-Moma, la o altitudine de 172 de metri, unde  se găsește stațiunea balneoclimaterică Moneasa.

 După cel de al doilea război mondial, linia ferată Sebiș-Moneasa a fost exploatată pentru transportul călătorilor și al buștenilor. Localnicii din Moneasa și din satele așezate pe Valea Deznei, al cărei curs îl urma linia ferată, respectiv Rânușa, Slatina de Criș, Neagra, Susani, Nădalbești, Minead, Laz, Donceni, Sălăjeni, Roșia și Ignesti, apelau la serviciile ,,mocăniței”,  iar plata călătoriei se făcea în tren. Motorul avea câte două, trei curse pe zi și era mereu aglomerat, spun localnicii.  Prin anii ’60-’65 autoritățile vremii au considerat că linia  nu mai este rentabilă și a fost desființată. Șinele au fost demontate și duse la topit.

La vremea respectivă se spunea că trenul nu mai prezintă interes,  deoarece  transportul rutier a luat amploare, odată cu modernizarea drumului judeţean Arad–Moneasa şi calea ferată a fost considerată nerentabilă, fără a se valorifica însă potenţialul turistic.

Zona prin care trecea micuța linie ferată, are un potențial turistic imens, iar o astfel de cale ferată de mici dimensiuni ar putea atrage ca un magnet, turiști din toată Europa.

Sursa foto: Internet

1 COMENTARIU

  1. Mda. Bunicul meu a povestit ca la începutul anilor 195o ce plăcut era să călătorești cu hegyi gőzös.
    Ps. Stimată ziaristă căutați pe tastatura calculatorului litera ” Ö „

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.