ghioroc_summer_fest (6)Pe plaja Lacului Ghioroc a avut loc, la sfârşitul săptămânii trecute, deschiderea oficială a celei de-a III-a ediţii de Ghioroc Summer Fest, organizat de către Liga Studenţilor din Universitatea „Aurel Vlaicu” (LSUAV)  şi Uniunea Studenţilor din România (USR).

„Studenţii din LSUAV au dat start distracţiei cu imnul oficial al Ghioroc Summer Fest, semnat de Sasha Lopez. La eveniment a fost prezent şi primarul comunei Ghioroc, Popi Corneliu, care a adresat câteva cuvinte de bun venit tuturor celor prezenţi. Au urmat apoi concursuri pentru cei de pe plajă, cu premii de la parteneri”, susţine Cosmin Băhnean, preşedintele Ligii Studenţilor din UAV.

Acesta mai spune că şi cea de-a doua zi a fost plină de activităţi. „Majoritatea tinerilor abia aşteptau deschiderea noului sezon de Ghioroc Summer Fest, participând la multe dintre concursurile organizate în anul precedent. Toţi participanţii, de la mic la mare, au primit premii din partea partenerilor. Dacă nu aţi ajuns în acest weekend, vă mai aşteaptă încă şapte weekenduri de distracţie, cu evenimente, concursuri şi premii, muzică şi voie bună, deoarece LSUAV şi USR mută litoralul mai aproape de tine”, a încheiat Băhnean.

Recomandările redacției