Gigi Becali a adresat cuvinte grele către un fost jucător al UTA-ei

0
342

Patronul celor de la FCSB, echipă la care a jucat și fostul utist Adi Petre a adus cuvinte grele la adresa fotbalistului de 23 de ani. Acesta a stat numai cinci lui la Arad după ce fusese transferat, liber de contrat, în luna februarie, de la FCSB. Totuși Adi Petre nu a reușit să se impună pe teren nici la UTA, iar arădenii au decis să încheie contratul cu acesta chiar dacă acesta nu se încheiase încă.

Adi Petre? Ce să mai fac cu el? Și, dacă îmi dă unul 100 de mii de euro, nu îl mai transfer. Nu are nicio treabă și ratează 100 de ocazii pe meci. Păi, UTA îl dă afară și îl iau eu de bun? Toți l-au dat afară pe unde l-au prins”, a spus Gigi Becali, pentru ProSport.

Luna trecută antrenorul celor de la UTA și-a exprimat nemulțumirea cu privire la randamentul lui Petre, astfel că după încheierea sezonului acesta nu a mai continuat cu UTA.

Nu există nicio ruptură, dar pot să spun că nu sunt mulțumit de randamentul lui Adrian Petre. De fapt, asta este o evidență. A avut șanse, am avut foarte multe discuții cu el, au fost săptămâni în care vorbeam cu Adi Petre mai mult decât vorbeam cu copilul meu acasă.

Cred că a fost omul care l-a înțeles perfect în ceea ce privește partea de încredere și de susținere, însă, din păcate, răspunsul său a întârziat să vină. Iar UTA nu este sau nu va fi o echipă care să stea după un jucător sau altul. Lucrurile sunt destul de simple, eu sunt antrenorul echipei UTA, nu al lui Adi Petre, Cipri Rus sau Florin Iacob. Eu trebuie să o antrenez pe UTA în așa fel încât grupul să crească”, declara antrenorul Laszlo Balint, în luna mai, despre Adrian Petre.

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.