gioc (1)Chiar dacă a încercat să se îndepărteze de club sau cel puțin să nu mai apară în față, Giovanni Catanzariti a avut și are tot interesul ca gruparea „textilistă” să meargă mai departe și să ajungă măcar în faza planului de reorganizare. Practic, italianul a fost cel care a făcut treaba grea și în perioada precompetițională, întărind lotul cu jucători ca: Feussi, Diarra, Ola, Ibe sau Laso, dar mai ales convingându-l pe Adrian Falub să revină pe banca „textilistă”. La rândul său, tehnicianul i-a adus pe Boșneag, Mardare sau Lazea, dar mai ales a tras cât a putut de Adrian Marțian, care a susținut cu câteve zeci de mii de euro startul de retur.
Acum, dejeanul trece din nou printr-unul dintre acele momente de black-out financiar, drept pentru care nici nu a mai apărut la Arad de vreo două săptămâni. Neprimindu-și nici măcar unul dintre cele trei salarii restante, jucătorii intenționau să boicoteze meciul cu CS U Craiova, dar până la urmă au intrat pe teren și nu s-au făcut de râs. Dar, cum Adrian Marțian nu a apărut la echipă nici luni, fotbaliștii nu au dorit să se dezbrace la antrenamentul de marți. Atunci, în scenă a intrat Catanzariti, care a garantat plata salariului pe luna noiembrie, bani pe care fotbaliștii îi vor primi cel târziu astăzi, înainte de a pleca spre Bistrița.
Falub și-a putut vedea de treabă, dar devine tot mai clar faptul că Mar­țian nu e omul care să-și respecte angajamentele, iar sumele pe care trebuie să le scoată dejanul din buzunar pentru a scoate FC UTA SA la liman sunt cu cinci zerouri. În euro. Deocamadată, Catanzariti a mai salvat odată situația, așa cum o făcuse și în alte rânduri, ultima oară la finalul lunii ianuarie, când utiștii amenințau din nou cu greva.

Recomandările redacției