Glad Varga: „Succesul Planului Naţional de Redresare şi Rezilienţă depinde de crearea unui mediu favorabil realizării investiţiilor”

0
122

Cu prilejul Zilei Mondiale a Apei, parlamentarul arădean Glad Varga, susţine că România riscă să intre în infringement din cauza faptului că nu şi-a respectat termenele de conectare la reţelele de apă potabilă şi canalizare asumate la aderare. Conform celor declarate de Glad Varga, succesul implementării Planului Naţional de Redresare şi Rezilienţă depinde de crearea unui mediu favorabil realizării investiţiilor, nu numai de alocarea sumelor de bani necesare.

Ziua Mondială a Apei, sărbătorită la 22 martie, ne îndeamnă anul acesta să apreciem atributele apei ca factor de mediu, social şi cultural, tema fiind «Preţuieşte apa». Totodată ne aduce în prim plan atingerea unuia dintre obiectivele globale de dezvoltare durabilă şi anume accesul la apă şi canalizare pentru toţi până în 2030.

Dincolo de urări către specialiştii care gestionează resursele de apă în ţara noastră, insist pe subiectul legat de gradul de conectare la reţele de apă potabilă şi canalizare în România. La aderare, ne-am asumat o serie de termene pentru conectarea 100%, termene care au fost depăşite şi pentru care riscăm infringement. În perioada de programare 2007-2013, infrastructura de apă şi apă uzată a fost realizată prin investiţii de aproximativ 0,5 miliarde euro pe an, ritm prea lent pentru nevoia de investiţii care a fost estimată la 22 miliarde de euro pentru a atinge gradul total de conectare. Trebuie să fim conştienţi că, în afară de bani disponibili, e necesar să contractăm firme capabile să construiască sisteme de apă şi apă uzată funcţionale, la standardele europene pe care le-am transpus, într-un timp destul de scurt. Iar această provocare este actualmente fundamentată în Planul Naţional de Redresare şi Rezilienţă, al cărui succes în implementare depinde în mod direct de crearea unui mediu favorabil realizării investiţiilor, nu numai de alocarea sumelor de bani necesare”, a declarat Glad Varga, deputat PNL de Arad.

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.