Există o serie de discuţii legate de concesionarea terenurilor cu folosinţă agricolă, aflate în proprietatea cetăţenilor, pentru realizarea de perimetre pentru exploatarea petrolul şi a gazelor naturale. Proprietarii acestor terenuri, fermieri sau agricultori, sunt uneori supuşi unor abuzuri şi ajung să îşi apere dreptul de proprietate în instanţă.

În şedinţa comună a Comisiei pentru mediu şi echilibru ecologic şi a Comisiei pentru industrii şi servicii din Camera Deputaţilor, am aprobat Proiectul de Lege privind aprobarea Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr.27/2020 pentru modificarea şi completarea Legii petrolului nr.238/2004, aşa cum a fost propus de către Guvern. Am respins amendamentele aduse pe parcursul procedurii parlamentare, care prevedeau acordarea dreptului de servitute companiilor petroliere pentru prospecţiuni geologice şi geofizice asupra perimetrelor vizate.

Consider că astfel am venit în sprijinul fermierilor români, care s-au arătat preocupaţi de efectele aplicării acestor amendamente asupra terenurilor arabile pe care le deţin. Sunt de acord că exploatările resurselor de petrol şi gaze naturale trebuie să se dezvolte, însă trebuie să se aibă în vedere şi protejarea interesului personal al proprietarilor acestor terenuri, cu limitări cât mai mici asupra folosinţei terenurilor lor” a declarat deputatul PNL Glad Varga

Recomandările redacției