„Începând din 1 Iulie, compartimentul de Radiologie pentru copii din cadrul Spitalului Județean Arad este un trendsetter, un etalon pentru toate spitalele din România, inclusiv pentru spitalele private cu fonduri de investiții străine în spate. Împreună oferim șansă, oferim speranță, bunăstare și un grad ridicat de confort copiilor. Este cert că teama micuților și nesiguranța părinților dispar când sunt primiți într-un astfel de eco-sistem, iar când teama și nesiguranța dispar, apar visele, iar visele împlinite ale copiilor noștri ne garantează un viitor mai bun, sigur și sustenabil. Pentru „Cetatea Voluntarilor Arad” am doar cuvinte de laudă, și când spun că reabilitarea secției nu s-ar fi realizat fără Ana și Anca, nu greșesc! Cât despre colaborarea noastră, implicarea noastră, noi, cei de la „Glasspandoor – totul pentru casa ta” suntem recunoscători că putem face parte din astfel de proiecte de succes, unice în România. Dar repet, aici nu este vorba despre noi, în rolurile principale sunt copii, părinții acestora și „Cetatea Voluntarilor” ” –

Recomandările redacției