În contextul unei hotărâri a Consiliului Local Municipal care prevede supraimpozitarea clădirilor istorice care nu vor fi renovate, ne-am gândit să îi întrebăm pe arădeni dacă ei consideră că autoritățile locale ar trebui să se implice în reabilitarea clădirilor de patrimoniu din municipiu. Primăria a anunțat că proprietarii care nu își renovează fațada imobilului în acest an sau dacă nu fac dovada intenției de a începe lucrările, înaintând avizul de construcție, vor plăti de anul viitor un impozit majorat cu până la 500%.
„S-a luat o hotărâre de Consiliu Local, în sensul acesta. Bineînțeles că autoritățile locale trebuie să se implice, să redea aspectul și fața orașului. Oricum, ține de identitatea orașului, clădirile istorice formează identitatea arhitecturală a orașului. Până la urmă oamenii populează orașul, dar clădirile sunt aspectul orașului. Clădirile de patrimoniu trebuie să fie reabilitate, e normal și asta trebuie să reprezinte o prioritate. Trebuie să se implice inclusiv prin subvenționare sau găsite alte modalități cum să se poată realiza, mai ales dacă în alte orașe se poate, trebuie să existe o variantă, o soluție și pentru Arad. Toate clădirile care au o identitate istorică au o reprezentativitate pentru oraș. Aradul nu mai e ce a fost în prima jumătate a secolului trecut, în primii 40 de ani și începutul de secol, pentru că atunci s-au ridicat multe dintre clădirile istorice”, a spus Florin, în vârstă de 39 de ani.
„Proprietarii nu prea au bani, iar primăria nu vrea să facă pentru că este proprietate privată. Ar trebui în general să facă pentru istoria Aradului și a României, dar nu sunt interesați. Și asta e situația în toată țara nu doar din Arad. O clădire istorică sau un monument, fie că este în centrul orașului sau în cartiere, la periferia orașului, trebuie reabilitată. Proprietarii pot să reabiliteze în regim propriu, doar că trebuie să respecte construcția, nu pot modifica fațada cum vor ei. Oricum, legile sunt încurcate și trăim în România. Edilii din alte orașe, unde s-au reabilitat clădiri, precum Oradea, poate gândesc puțin altfel, poate au o gândire mai occidentală, de aceea lucrurile s-au mișcat mult mai repede. Nu contează cine gândește și cine face, important e să se facă. Oricum, în ceea ce privește edilii și a conducerile locale, în România în următorii 50 de ani nu se va schimba mai nimic”, a spus Dumitru Dobrican, de 46 de ani.
„Trebuie să se reabiliteze și clădirile din cartiere, nu numai din centrul orașului. Oricum, ar arăta mai bine și cartierele, zona Alfa, Pârneava și alte cartiere mărginașe, dar bineînțeles și în centru că aici mai vin turiști, vin autocare cu turiști englezi, francezi, maghiari. Până acum, nu s-a făcut mai nimic nici în centru nici în alte locuri”, e de părere Ștefan, de 39 de ani.

Recomandările redacției