Din păcate, tinerii din ziua de azi recurg la acte de violență verbală, dar și fizică, tot mai des. Din dorința de a se impune sau din aceea de a încerca să se claseze deasupra alt­cuiva în clasa socială, aceștia fac tot felul de lucruri precum agresiunea cuiva. De multe ori, cei care agresează cred că astfel o să fie respectați. Am întrebat câteva persoane ca să vedem dacă aceștia s-au confruntat cu orice gen de agresiune și cum au oprit-o.
„Am pățit când eram mai mic, cam prin școala generală a început. Eram mic, mai plinuț și mâncam cam mult, se făcea mult mișto de mine, să zic așa. Pe atunci nu le-am spus alor mei, m-au făcut să îmi fie rușine și să mă plâng pentru că știam că nu eram foarte atletic. Prin clasa a șaptea m-am înălțat mult și atunci s-au oprit toate. Din toate astea pot spune că am învățat să nu fac la fel și să îi apăr pe cei care pățesc ca mine”, povestește Mihai, 21 ani.
„Nu am fost niciodată agresată. Probabil și pentru că sunt fată. Mă gândesc că și fetele fac prostiile astea, dar eu nu am fost nevoită să trec prin așa ceva. Eram de mică o persoană sociabilă. În schimb, cunosc fete care au fost amenințate sau s-a făcut mișto de cum arată, dar nu știu ce au făcut ca să oprească toate astea”, zice Maria, 17 ani.
„Da, am fost, o singură dată să zic că a fost ceva mai serios. Eram în liceu și gândește-te că am ajuns să fiu ținta unor fete pentru că eram eu într-o relație cu un băiat care, înaintea mea a fost cu una dintre cele care se luau de mine. La școală se băgau pe coridoare în mine, apoi mă trezeam cu mesaje cu amenințări, înju­rături și promisiuni cu bătaia. Aveam atunci 16 ani, nu știam ce să fac, știam doar că nu am cum să mă iau la bătaie cu ele. I-am pus mamei mele, ea a anunțat directorul școlii și așa au aflat și părinții fetelor. După asta, toate au fost bune, nu s-au mai legat de mine”, ne zicea Carina, 20 ani.
„Am fost martor la lucruri de genul acesta. De exemplu, în școa­lă, sunt copii răi care fac mișto de cum arați, de cum te îmbraci, de cum vorbești, găsesc ei ceva de care să se ia. Au fost la un moment dat două colege care se tot amenințau și au ajuns să se bată în clasă. S-a terminat conflictul după ce au aflat părin-ții ce le poate capul, dar până atunci au plâns pe rând una din cauza celeilalte”, spune Adelina, 22 ani.
Andreea Daniela

Recomandările redacției