Speranțele că lucrările de finalizare ale stadionului UTA se vor termina repede sunt tot mai mici. Arădenii sunt dezamăgiți de modul în care decurg lucrările, dar și de multe alte neplăceri cauzate de stagnarea proiectului pentru stadion.

Pe lângă durata de timp extrem de lungă, banii aruncați pe fereastră și unele materiale de proastă calitate, arădenii mai au de așteptatat luni de zile pentru un stadion de dimensiuni nu tocmai mari.

Nu cred că o să jucăm prea curând pe stadionul UTA-ei, mai avem de așteptat cel puțin câteva luni. Lucrările sunt întârziate de ani de zile. Sper totuși să se finalizeze în acest an. Am văzut că au început să forțeze finalizarea construcției. Am văzut că au apărut extrem de multe probleme la capitolul «calitatea lucrării». Nu cred că poate să spună nimeni când se vor termina lucrările. Tot ce sper este să nu mai apară obstacole“, a declarat Laurențiu, în vârstă de 42 ani.

Aștept ziua în care fotbaliștii noștri vor juca pe stadionul nostru. Sper ca anul acesta să avem stadionul finalizat, iar jucătorii noștri să treacă în Liga I. Cred că tot Aradul așteaptă finalizarea stadionului. Nu cred că doar cei care sunt fani înfocați o să se bucure, pentru că orice oraș care se respectă cât de cât ar trebui să aibă un stadion corespunzător. Finalizarea durează foarte mult și din lipsă de fonduri, pentru că până acum banii au fost irosiți aiurea“, a povestit Dragoș, în vârstă de 27 ani.

Tot Aradul s-a săturat de acest subiect. Este clar că toată lumea așteaptă ca acel stadion să fie gata. Undeva în administrație ne confruntăm cu o incompetență ieșită din comun. Până acum s-au irosit foarte mulți bani, iar stadionul nu este unul așa mare. Cine a mai auzit de un stadion de așa dimensiuni care să nu fie terminat nici în șapte ani?! UTA chiar merită o casă, mai ales acum, în prag de promovare în Liga I“, a declarat Valentin, în vârstă de 51 ani.

Recomandările redacției