Glasul arădenilor – Care sunt subiectele de știri care vă atrag atenția de obicei?

0
401

Subiectele de știri sunt împărțite, unele au în centrul atenției școala, cultura, sportul, pe când altele, în capătul opus, au în prim plan crimele, accidentele, lucruri negative care li se îmtâmplă oamenilor. Arădenii au și ei gusturi diferite când vine vorba de conținutul știrilor și chiar de aceea am vrut să știm ce gen de știre le atrage lor cel mai tare atenția. Părerile au fost, ca de obicei, împărțite. Unii apreciază știrile pozitive, pe când alții sunt atrași de cele cu impact emoțional.

Când se întâmplă ceva mai înspăimântător sunt curioasă să aflu detaliile. Dacă de exemplu cineva face o crimă sau ceva de acest gen, vreau să cites ca să aflu exact ce a fost acolo, cât de multe detalii. Sunt curioasă de felul meu și îmi place să citesc lucruri de acest gen sau chiar să mă uit la documentare pe această temă. E interesant, suspansul e mare și afli lucruri ciudate despre oameni și despre motivele pentru care au făcut ceva atât de extrem“, povestea Anca, 17 ani.

Eu sunt cu politica. Aia citesc în ziar, aia văd la televizor. Cam asta mă interesează, chiar dacă citesc tot ziarul, mă axez pe subiectele despre politică, poate și puțin cultură, educație, cam astea care sunt mai pentru vârsta mea. E adevărat că sunt și altele interesante, dar la anii mei parcă doar astea îmi mai atrag atenția în mod special, poate și pentru că toată viața m-a interesat să știu cam în ce direcție ne îndreptăm în țara noastră dragă“, spunea Gheorghe, 63 ani.

Cred că aproape orice îmi poate atrage atenția. De obicei dacă e ceva de impact, ceva mai grav, ceva mai altfel, alea mă interesează, dar sunt perioade ale anului în care altele sunt subiectele care îmi atrag atenția. A fost acum cu examenele, rezultatele și tot, în perioada asta știrile despre drumuri și aglomerații, la iarnă probabil o să mă uit să văd când prezintă un oraș frumos luminat și tot așa“, ne zicea Ionela, 31 ani.

Nu cred că e ceva anume care să mă atragă. Sincer să fiu, nici nu mă prea omor cu cititul, dar dacă apare ceva pe facebook, o știre care să îmi sară în ochi sau pe undeva, aia sigur e legată de fotbal. Citesc despre sport, mă uit la emisiuni cu și despre sport, cu altele nu prea le am eu, nu mă bag în alte subiecte că nu are rost. Fotbal știu destul de bine de când eram mic, am jucat mulți ani și am rămas axat doar pe așa ceva când vine vorba de știri, nu cultură sau politică sau mai știu eu ce altceva“, ne zicea Bogdan, 21 ani.

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.