Glasul arădenilor- Ce activități ați reluat?

0
218

După o perioadă în care toți am fost supuși mai multor restricții, arădenii pot în sfârșit să își reia unele dintre activitățile favorite. Chiar dacă unele persoane spun că vechile activități sunt greu de reluat, există oameni mai puțin sceptici care zic că Aradul își va reveni în scurt timp. Cei intervievați (de la o distanță corespunzătoare) spun că Aradul va prinde viată din nou în ciudat tuturor problemelor cu care ne-am confruntat.

Nu am reluat multe activități, dar totuși am început să fac mișcare din nou sau să ies cu prietenii afară. Ne-am cumpărat gustări și am mâncat pe o bancă în parc. Eu cred că este imposibil să stăm așa mult timp separați. Oamenii sunt făcuți pentru a trăi împreună și de aceea chiar dacă mulți au stat separați de familie sau prieteni, acum se întâlnesc în parcuri sau la pădure“, a spus Adi, în vârstă de 22 ani.

Am reluat activități individuale, dar când vine vorba de socializare este mult mai greu. Nu mai avem clasicele terase sau restaurante unde oamenii se pot aduna împreună. Chiar dacă avem aceste măsuțe cu umbrelă, tot nu pot sta mai mult de patru oameni la o masă. O să își revină și Aradul, cu siguranță mai lent decât alte orașe, dar este mai bine decât nimic. Măcar copii pot să se bucure și să se joace în parcuri, cred că perioada anterioară a fost foarte grea pentru părinții cu copilași energici“, a zis Vanesa, în vârstă de 26 ani.

Aleg să văd partea plină a paharului, mă bucur că pot din nou să ies pe stradă, mă bucur că pot să joc tenis. Fac tot ce îmi place și este permis în momentul de față. Am învățat multe lucruri noi cât am stat în casă. Este important să învățăm din greșelile noastre și să nu le repetăm. Trebuie să respectăm distanța de siguranță și să purtăm mască când intrăm în spații închise. Aștept ziua în care o să pot merge la mall, deoarece eu nu sunt o fană a cumpărăturilor online“, a spus Rodica, în vârstă de 32 ani.

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.