Glasul arădenilor – Ce părere aveți despre inundațiile din Micălaca?

0
532

După fiecare ploaie mai zdravănă, pasajul de lângă strada Voinicilor din Micălaca este inundat atât de tare încât oamenii rămân blocați. Asta a fost pățania recentă a câtorva arădeni care după o ploaie mai puternică au rămas blocați într-o baltă imensă formată sub pasaj. Locuitorii din zonă spun că de vină este canalizarea prost făcută, care a costat foarte mult. Arădenii sunt nemulțumiți de cei din conducerea orașului pentru că nu au luat atitudine la o problemă atât de serioasă.

Ce părere poți avea despre o astfel de situație? Este o problemă veche de care nimeni nu se ocupă. Tot timpul au fost în zona aia inundații. Canalizarea e făcută prost, dar și pe mulți bani. E foarte deranjant ca pe banii noștri să fim tratați așa. Chiar dacă acum apa s-a tras, noi cei care stăm în zonă avem probleme de fiecare dată când plouă“, a spus Silviu, în vârstă de 32 ani.

La noi așa ceva e considerat normal. Nimeni nu reacționează la problemele cetățenilor. Ce să mai vorbim de felul în care arată orașul, dacă nici o canalizare nu sunt în stare să o repare după atâta timp și după atâtea sesizări. Clar că sunt nemulțumit și nu sunt singurul, cei din zonă se confruntă mereu cu această problemă nerezolvată. Cei din conducere ar trebui să acționeze imediat la așa problemă, mai ales că acea zonă este frecvent circulată“, a spus Marius, în vârstă de 41 ani.

Nu mă pricep eu la drumuri și canalizări, dar așa ceva nu e normal. Eu sunt șoferiță începătoare și dacă aș fi trecut ieri cu mașina prin acel pasaj, m-aș fi panicat foarte tare. În alte țări totul este pus la punct, de la canalizare până la locurile de parcare. Noi de abia avem locuri de parcare, de drumuri bune nici nu mai zic. Cineva trebuie să acționeze pentru că nu e prima dată când se întâmplă așa ceva în Micălaca“, a spus Lidia, în vârstă de 21 de ani.

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.