După cele patru zile de așteptare a rezultatelor de la Bacalaureat, cei care au susținut examenul se simt eliberați. Fie că sunt sau nu mulțumiți de rezultatele obținute, tinerii răsuflă ușurați fiindcă au reușit să treacă de emoțiile acestui test al maturității. I-am întrebat pe cei care tocmai au aflat notele mult așteptate, cum este perceput Bacalaureatul din perspectiva celui care susține acest examen.

„Sincer să fiu, mi se pare puțin nepotrivită programa care intră la Bacalaureat. Cred că ar fi momentul să fie actualizată și să continue să se actualizeze aproximativ la cinci ani. Și materiile din care se dă examenul ar trbui revizuite. Eu am studiat la un liceu de arte, unde aveam majoritatea orelor dedicate practicii artistice. Deși mai mult de jumătate de săptămână de școală mi-am petrecut-o în atelier, eu și colegii mei avem ca materie obligatorie la Bacalaureat istoria, având doar două ore de istorie pe săptămână. Corectarea mi se pare în regulă, pentru că eu am luate note bune, sunt mulțumit. Deși eu pot spune că a fost o modificare corectă, am mulți colegi care au depus contestații, sperând că nota va mai crește. Dacă aș fi avut o notă cu puțin mai mică, tot nu aș fi depus contestație, pentru că oricum nu am nevoie de medie la facultate. Urmează să dau un examen de admitere” ne-a spus Daniel, 19 ani.

„Sunt foarte mulțumită de no­tele pe care le-am luat, nici nu mă gândesc la varianta contestațiilor. Fără meditații am reușit să iau o notă chiar decentă, zic eu, ținând cont că nici nu m-am prea stresat. Nu mă ajută media de la Bacalaureat la intrarea la facultate fiindcă urmează să dau un examen de admitere. Intenționez să continui la o facultate de arte, așadar pot spune că nu sunt mulțumită de faptul că nu se dă Bacalaureatul dintr-o materie de specialitate, având în vedere faptul că în cursurile de atelier au constant majoritatea orelor pe care le-am avut în liceu. Mă bucur că și eu și prietenii mei am luat examenul, dar îmi pare rău totuși de cei care nu l-au luat. Sper să aibe mai mult succes la toamnă” ne zice Noemi, 19 ani.

„Am luat examenul cu note foar­te bune, deși mă gândesc totuși să depun contestație, dar nu știu dacă să risc. În ziua de astăzi multe fa­cultăți nu mai țin cont de nota de la Bac, dar pentru mine, fiindcă știu că merit mai mult, aș depune contestație. Nu am făcut meditații, dar am început să învăț încă de la sfârșitul clasei a IX-a, ceea ce mi-a adus multe beneficii. Nu am investit bani în meditații și nici nu am fost stresată în ultimele luni, fiindcă am reușit să parcurg toată materia” zice Alessia, 18 ani.
Sorina Dragomir

Recomandările redacției