Vrem sau nu, iarna vine, iar noi trebuie să fim pregătiți deoarece frigul nu iartă pe nimeni. După ce am vorbit cu mai mulți arădeni am aflat că majoritatea s-au pregătit foarte bine pentru iarnă. Unii și-au dotat acoperișul cu opritoare de zăpadă, pe când alții au pregătit zacuscă, dulcețuri sau alte preparate care stau bine peste iarnă. Cei mai mulți spun că le este teamă că prețurile la încălzire o să crească. Pe când cei care au încălzire pe lemne spun că s-au pregătit încă din vară.
„Anul acesta m-am pregătit din timp pentru iarnă. Mi-am pus opritoare de zăpadă, eu am acoperișul foarte lat și mereu când ninge se strânge multă zăpadă. Soția împreună cu soacra au făcut mai la începutul toamnei bulion și dulceață de prune. Acum mai pe final au făcut și zacuscă. Provizii pe iarnă avem, nu se pune problema. În ziua de azi ai tot ce vrei la magazine, dar cele făcute în casă au gust special“, a relatat Marcel, în vârstă de 32 ani.
„Eu locuiesc la țară, pregătirile pentru iarnă le-am început încă din vară. Am cumpărat o mașină de lemne, vara sunt mai ieftine lemnele. Dacă așteptam până acum toamna, plăteam foarte mult pe lemne. În ultimii ani s-au tăiat multe păduri, iar lemnul a devenit tot mai scump. În rest soacra mea a făcut bulion și ne-a dat și nouă mai multe sticle ca să avem la iarnă. Soția se ocupă de copii și nu prea a avut timp să pregătească alimente pentru iarnă, deși avem o mică livadă“, a povestit Florian, în vârstă de 40 de ani.
„Sinceră să fiu nu prea sunt pregătită de iarnă, dar încă nu e târziu. Oricum eu locuiesc la bloc, prea multe pregătiri nu am cum să fac. Sper să nu mărească prețul la căldură, de asta mă tem. Cumpărăturile le fac și iarna, cumpăr majori­tatea alimentelor de la marile magazine. Locuiesc singură și de multe ori mănânc în oraș. Am primit de la niște rude mai multe borcane cu diferite produse, zacuscă, bulion, gem. Nu prea sunt eu mare consumatoare, dar sunt binevenite“, a declarat Simona, în vârstă de 24 ani.

Recomandările redacției