Glasul arădenilor – Cum vă petreceți Paștele și 1 mai?

0
461

Cele două sărbători sunt anul acesta foarte aproape una de cealaltă, bugetarii primesc mai multe zile libere și toată lumea se bucură că se întâmplă una ca asta. Fiecare persoană își petrece vacanța așa cum îi place, în feluri și locuri diferite. Cum își petrec cei din Arad sărbătorile?

Eu plec la țară la bunici. Vineri plecăm și stăm acolo până joia viitoare. O să ne petrecem sărbătorile în familie, toată familia e programată să fie acolo. În primul rând o să facem mâncarea de Paști, apoi nu prea știu. Dacă ne ajută vremea, cel mai probabil o să fie zilnic muzică și atmosferă frumoasă, grătare, povești, așa era în alți ani. Nu facem ceva neapărat special, dar măcar ne încărcăm bateriile pe când trebuie să ne întoarcem la muncă”, povestește Georgiana, 23 ani.

Eu nu o să fiu acasă în seara de 28. Mă duc la o petrecere organizată la un restaurant din Arad. În timpul zilei cred că o să avem musafiri că așa e mereu. De 1 mai mergem la pădure. Avem o gașcă de prieteni, mergem cu o zi înainte, ne instalăm, începem petrecerea și ne-am propus să o ținem așa până prin 2 sau 3 mai, depinde cum ne simțim. Noi avem vacanță de la școală și facultate și am zis să ne bucurăm cum trebuie de ea că după asta încep examenele și nu o să mai apucăm să ne distrăm”, zice Miruna, 18 ani.

De Paști stau cu familia pe acasă, cel mai probabil o să mă plimbe ai mei din casă în casă pe la toate rudele. De 1 mai nu cred că fac ceva special, dar din 4 până în 6 o să ne strângem mai mulți la o cabană din afara orașului, suntem vreo 40 și stăm acolo, ne distrăm puțin, un foc de tabără și multe grătare”, spunea Rareș, 19 ani.

O să avem niște sărbători în familie. Mâncarea o să fie tradițională, mergem la slujba de Înviere, stăm toți împreună, așa e în fiecare an. Sper să țină vremea cu noi și să putem sta afară pe terasă. În rest, nimic special, facem exact ce se face de Paști. În schimb, 1 mai cred că o să ni-l petrecem la pădure, nu e nimic sigur, dacă nu, un grătar acasă, sau un ceaun și sunt gata și zilele astea libere”, spune Magdalena, 36 ani.

Nu mi-am făcut nici un plan. Cred că o să merg cu copiii la părinții mei, pe la nași, ne plimbăm puțin, dar nu plecam de acasă. Am vrut, dar nu am mai găsit cazare pe unde am vrut noi să ajungem și a rămas că poate ajungem la vară. 1 mai îl păstrăm pentru niște plimbări prin parc și cât mai mult somn că după revenim la programul nostru de lucru și o să îmi fie dor de o zi relaxantă, fără gătit și fără toate activitățile dintr-o zi normală”, zicea Patricia, 33 ani.

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.