Glasul arădenilor – De ce credeți ca tot mai mulți tineri preferă să nu facă o facultate?

0
450
???????????????????????????????

Mulți tineri își doresc o carieră, dar facultățile sunt de multe ori goale. Potențial există în fiecare, dar mulți au impresia că facultatea poate e doar o pierdere de timp. Am ales să vedem ce spun arădenii despre asta pentru că majoritatea cunoaștem cel puțin un tânăr absolvent al liceului care a ales să stea departe de facultate.

Eu nu merg la facultate și am terminat liceul acum doi ani. Am ales să merg la M.A.I., un an de școală acolo și ești liniștit toată viața. Așa sunt eu acum, stiu că dacă îmi văd de treaba mea o să îmi fie bine toată viața. Îmi și place, mi se pare că e muncă de bărbat și asta m-a atras de mic.”, spune Tudor, 20 ani.

Eu am ales să fac o facultate pentru că știu că orice loc de muncă o să am, facultatea mă poate ridica considerabil. Nu știu exact dacă mă atrage foarte tare ce fac acum, sunt la Facultatea de Psihologie, sper doar că nu o să rămân pe dinafară după ce o termin. Nu știu dacă sunt multe locuri de muncă neocupate în domeniul meu și nici nu sunt sigură că aș face asta o viață întreagă. Deocamdată îmi place, mai târziu voi vedea ce o sa fie”, zice Alina, 21 ani.

Nici băiatul meu nu a vrut să meargă la facultate. Face fotbal, zice că nu are ce să facă la facultate că lui asta ii place, să facă sport, nu să-l învețe. Ei sunt si demoralizați când văd ce prost stăm cu locurile de muncă. Pe lângă asta, tineri fiind, mai greu găsești ceva în domeniul tău ca să lucrezi și să faci ce îți place, mulți vor să te naști cu experiență și asta e imposibil deocamdată”, povestește Mioara, 42 ani.

Cred că mergem pe tot felul de drumuri după liceu și facultatea o vedem ca pe un obstacol. Am trecut prin așa ceva. După liceu am ales să merg să lucrez în afara țării o perioadă pentru că erau bani frumoși făcuți mai ușor ca la noi. Am stat pe acolo cam un an, mi-am strâns niște economii, dar am venit înapoi și am început o facultate pentru că am văzut că nu prea se poate fără. Mulți tind să creadă că e inutilă, dar te ajută enorm să faci o facultate, altfel ești văzut oriunde te-ai duce să te angajezi”, ne zicea Valentin, 24 ani.

Nu fac o facultate pentru că nu mi-am găsit pasiunea aia mare pe care vreau să o urmez și care vreau să o fac toată viața. Nu știu, pur si simplu după liceu m-am simțit parcă pierdută. Am făcut toate materiile alea în școală și tot nu am reușit să zic că mi-am găsit țelul sau menirea. Sunt acum într-un impas, lucrez, am banii mei, știu că ar fi bine să am și o facultate făcută, dar nu pot să o fac dacă nu mă atrage, așa că mai aștept puțin”, spune Bianca, 23 ani.

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.