Glasul arădenilor – Preferați să călătoriți cu trenul sau cu avionul, dintr-un oraș al țării în altul?

0
361

Trăim într-o lume în care pentru foarte mulți oameni, timpul și confortul sunt apreciate ca fiind prețioase. Confortul este relativ, unii considertă avionul confort, iar alții trenul. I-am întrebat pe cetățenii Aradului, ce mijloc de transport preferă pentru a se deplasa dintr-un oraș în altul.
„Sinceră să fiu, spre rușinea mea, deși am 37 de ani, nu am fost niciodată cu avionul. Am avut numeroase ocazii de a călătorii cu avionul pe distanțe relativ mari, dar mi-a fost prea frică să încerc. Am avut destul de multe de pierdut din cauza fricii mele. Spre exemplu, de câteva ori, când am avut drumeții organizate cu prietenii, eu a trebuit să plec mai repede cu multe ore fiindcă eu eram singura care mergea cu trenul, iar restul mergeau cu avionul. În nici un caz nu susțin faptul că îmi place să să merg cu trenul, din contră, chiar nu mi se pare confortabil, dar acesta este prețul pe care trebuie să îl plătesc pentru frica mea. Să nu mai vorbesc de numeroasele dăți când biletul de avion al prietenilor mei care și l-au luat din timp a fost mai ieftin decât biletul meu de tren. Nu știu dacă voi avea vreodată curajul să îmi îngrâng această temere, așa că momentan rămân la tren” ne spune Adina, 37 ani.
„Am călătorit cu avionul pentru prima dată cînd aveam 17 ani, dar am mers în afara țării. Mie îmi plac drumețiile spontane, iar din cauza acestui lucru, dacă mă hotărăsc azi că peste două zile vreau să merg la Brașov, cel mai probabil prețurile biletelor de avion vor fi piperate. Acesta este un motiv pentru care prefer să merg cu trenul. Nu am nici o problemă cu zburatul, însă mă și deranjează întreg așteptatul în aeroport după ce treci de securitate. Într-adevăr, pentru călătorii în afara țării consider că, pentru mine, cea mai bună variantă este avionul, dar pentru a ajunge dintr-un oraș al țării în altul întotdeauna voi opta pentru tren” spune Miruna, 20 ani.
„Eu lucrez la o companie multinațională, ceea ce implică foarte multe drumuri dintr-un oraș în altul. Deseori s-a întâmplat că trebuie să ajung în două orașe diferite în aceeași zi, ceea ce face imposibil mersul cu trenul. Cred că nu am mai călătorit cu trenul din adolescență. Îmi place foarte mult tot ceea ce oferă zborul cu avionul. De la oamenii mai selecți, la comportamentul minunat al stewardeselor, până la, cel mai important pentru mine, rapiditatea cu care ajung la destinație. Mulți refuză să circule cu avionul pentru că le e frică, dar până la urmă s-a dovedit că e cel mai sigur mijloc de transport” spune Anda, 34 ani.
Sorina Dragomir

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.