O scurtă întrebare, poate rezolva o mare dilemă. De ce sălile de concert nu mai sunt pline, ca acum mulți ani, iar stadioanele și terenurile de fotbal sunt arhipline de fiecare dată. Răspunsul la această dilemă este unul foarte simplu, oamenii pun accent pe distracție. Rar mai vedem ca joia, sala de concert a Filarmonicii să fie plină. Dacă se ține pe mal un concert, unde putem să mâncăm și mititei, atunci cifrele se schimbă iar la astfel de concert numărul persoanelor crește exponențial.
„Mai degrabă merg la un meci, unde pot să văd ceva acțiune… să fie puțin suspans. La un concert clasic nu poți să auzi mare lucru, niște viori și cam atât. Mie îmi plac meciurile, abia aștept să se deschidă stadionul, deși mai durează foarte mult. Dar nu ne lăsăm noi, fanii Uta. Jucăm pe Motorul, până termină stadionul. Uta rămâne echipa noastră!“, a declarat Andrei, în vârstă de 37 ani.
„Dintre sala de concert și terenul de fotbal, aș alege sala de concert. Mai degrabă un concert în aer liber. Așa mai poți să mănânci ceva, te mai plimbi. În filarmonică dacă mergi, trebuie să respecți niște reguli. Eu am 3 copii, dacă aș merge cu ei aș face mare deranj. Așa, dacă merg în aer liber și dacă urlă nu are nimeni treabă“, a relatat Cosmin, în vârstă de 33 ani.
„Nu prea am eu tangență cu sala de concert, acolo merg mai mult ăștia mai cu şcoli. Mie îmi place să merg la un meci, acolo e acțiune, mai bei o bere. Așa dacă mergi la concert nu ai nici un avantaj. Mulți tineri merg la concerte mai mult să impresioneze fete. Eu nu am de impresionat pe nimeni, mie îmi place să mă simt bine și să mă distrez“, a povestit Mircea, în vârstă de 50 ani.
„Mai merg și la concerte, dar când sunt în aer liber. Am fost la multe festivale, dar așa, la concert clasic nu am mers. Trebuie să cunoști muzică ca să îți placă ce se cântă în sala de concert. Eu sincer nu prea mă pricep. Nici cu mersul la meciuri nu prea sunt, mie mai mult îmi place să joc, în loc să mă uit la alții cum o fac“, ne-a relatat Ciprian, în vârstă de 39 ani.
 

Recomandările redacției