Cu ocazia Zilei Mondiale a Rinichiului s-a vorbit despre transplant, astfel încât ne-a venit ideea de a întreba arădenii cât sunt de deschiși la a fi donatori de organe. Se știe că în alte state europene oamenii sunt mult mai familiarizați cu procesul, iar legislația  este mult mai favorabilă. Cu toate acestea, am aflat cu suprindere că mulți arădeni, îndeosebi tineri, sunt deschiși la a-și ajuta semenii în nevoie. Mai jos aveți răspunsurile celor pe care i-am chestionat.

Da, dacă s-ar pune problema, aș fi donator de organe. De ce nu? Dacă eu nu aș mai avea nevoie de ele, iar altul ar avea, de ce nu? Care este problema, până la urmă? Biserica?, întreabă retoric un tânăr de 26 de ani.

Nu prea mă pricep. Știu că ai nevoie de ceva acte, da’ nu prea cunosc pe nimeni care a făcut așa ceva. Se poate să fie oricare, că văd la televizor și în ziare”, zice Marinela, în vârstă de 41 de ani.

 Nu știu, nu cred că aș vrea. Nici nu sunt prea tânăr. Mi-ar plăcea să fiu cu toate la mine atunci când sunt înmormântat. Dacă e să donez la copil un organ, aia da, e altceva”, este de părere Nelu, de 53 de ani.

 Eu m-am gândit foarte mult la asta. La început am fost de acord cu ideea donării, dar nu să o fac eu. Însă am auzit atâtea cazuri de vieți salvate datorită unor donatori de organe încât m-a pus pe gânduri. De ce să nu donez tot ce ma compune dacă oricum acele organe putrezesc? Dacă stai să te gândeşti, iroseşti o viață la fiecare organ pe care nu il donezi după ce mori. Eu sunt decisă să fac acest lucru, m-am interesat mult şi chiar şi în cazul în care Doamne fereşte, ajung cumva să fiu moartă cerebral, după câteva zile vreau să nu mă mai lase aşa şi să îmi donez tot ce se poate. Încurajez şi alți arădeni să facă asta, nu costă nimic şi, decât să ne irosim, mai bine salvăm poate o viață, poate mai multe”, insistă L.P., de doar 19 ani.

Pare foarte complicat. Nu ştiu exact ce presupune să fii donator de organe, dar ar trebui ca totul să fie simplu, să se salveze cât mai multe vieţi. Nu ştiu dacă un om simplu o să umble, pur şi simplu, atâta, cât să rezolve”, a spus Dorin.

Nu ştiu, domniţă, io nu mă ocup cu din astea. Cum a lăsat Dumnezeu, aşa să fie. Dacă Dumnezeu a zis că o să învie morţii la viaţa de apoi, cine suntem noi să ne băgăm? Cum să învie omul dacă nu mai are trup? Ar trebui să vă dea de gândit. Mii şi mie milă, mai ales de tineri, dar ce să facem?”– Viorel, 64 de ani.

„Da, aş fi de acord să donez organe, dar nu prea ştiu ce trebuie să fac. Poate ar trebui să se bage şi în şcoli ideea, ca să se salveze mai mulţi oameni, precizează o tânără care nu vrea să-şi dea numele.

 

 

Recomandările redacției