Având în vedere evenimentul fero­viar din Săvârșin, județul Arad, însă și alte evenimente de-a lungul timpului, am vrut să aflăm de la călători dacă se simt în siguranță călătorind cu trenul:
„Nu pot spune că mă simt în siguranță. De exemplu, e un tren privat care circulă la Baia Mare, care e jos cu pălăria. Mi-a arătat cineva recent, la o șină de tren, cum erau niște șuruburi destrânse, care nu se știe cât mai țin. Nu doare pe nimeni capul, dacă se întâmplă vreo nenorocire. Când intri într-o gară mai mică, te uiți cu suspiciune, nu știi la ce să te aștepți. Circul destul de des cu trenul, dar nu mă simt în siguranță. Uitați-vă la condițiile din trenuri”, ne spune Chelaru, veteran de război, în vârstă de 71 de ani.
„Eu circul cu trenul de mic, dar nu am avut parte niciodată de vreun accident. Mă simt în siguranță, chiar sunt liniștit să circul cu trenul”, mărturisește Toadere Dumitru Daniel, în vârstă de 30 de ani.
„Circul de aproximativ șase ani și pot spune că mă simt în siguranță. Dacă adorm îmi țin lucrurile aproape, asta aș face în orice mijloc de transport. În weekendul trecut am văzut la știri că în România au deraiat aproximativ șapte trenuri, undeva pe lângă Brașov parcă. Arătau cum liniile erau depărtate și erau șuruburi care le puteau deșuruba cu mâna. L-au întrebat pe Ministrul Transporturilor câteva lucruri, iar el a intrat în defensivă, probabil simțindu-se cu musca pe căciulă”, declară Dan, în vârstă de 25 de ani.
„Eu lucrez de 30 de ani ca și controlor și îi mulțumesc lui Dumnezeu că nu am avut parte de niciun eveniment neplăcut în tot acest timp. Am mai auzit de evenimente, dar eu am fost scutit. Condițiile mai lasă de dorit, ce-i drept, dar în rest nu am pentru ce să mă plâng”, ne spune unul dintre controlorii din tren, în vârstă de 50 de ani.
„Sincer, nu aș putea să mă gândesc la siguranță când vine vorba de călătorie cu trenul. Faptul că noi studenții avem gratuitate cu acest mijloc de transport, mă ajută să pot ignora condițiile din compartimente, uneori frig, alteori prea cald. Scaunele sunt îmbâcsite de praf și multe gunoaie rămân în urma unora care dau dovadă de lipsă de educație și bun simț. Sentimentul de liniște ar fi prezent dacă am beneficia de trenuri noi, care nu să nu provoace zgomotul uzurii”, mărturisește Ionuț, în vârstă de 25 de ani.

Recomandările redacției