Se cunosc din ce în ce mai multe cazuri de oameni politici, bancheri, sportivi şi oameni din sport renumiţi, artişti, oameni de afaceri, vecini, prieteni, duşmani, potentaţi şi alte entităţi, care odată ajunşi bogaţi şi la senectute, după un mariaj de câteva zeci de ani, se leapădă de soţii şi îşi găsesc alte femei, mai tinere, mai frumoase; care tinere se îndrăgostesc subit de ei pentru burţile rotofeie şi sexy, pentru cheliile lor strălucitoare, pentru guşile rozalii de sub bărbii, pentru ridurile ca nişte albii de fluvii secate ce le brăzdează obrazul galben de osânză; bineînţeles că fufele se îndrăgostesc de corpul de clapon al acestor virili, nicidecum de milioanele de parai ce le au moşulicii la teşcherea. Dragostea nu ţine de vârstă.
Sunt cu atât mai deplorabile lepă­dările de soţii cu cât aceşti imorali sentimental au beneficiat decenii de-a rândul de grija lor, care au fost mereu lângă ei. Ele, nevestele le-au pus comprese când aveau gâlci, i-au mângâiat când erau supăraţi, le-au schimbat pampersul când nu se puteau mişca din pat din cauze diverse. Tot ele, soţiile lor le-au dăruit acestor indivizi copii frumoşi, ele le-au pus sandvişul în ghiozdan şi s-au internat în spital cu ei când aceştia erau mici şi se îmbolnăveau. Iar ei, virilii, aşa-zişii capi de familie pretindeau să fie îmbrăcaţi impecabil, să „facă impresie“ în societate. Acum, aceşti berbanţi soioşi, după ce s-au chivernisit şi cu ajutorul soţiilor, au constatat că ele nu mai sunt bune, s-au îngrăşat, sunt puhave; iar jurământul din faţa altarului – cel referitor la „moartea ne va despărţi“ – este doar praf în ochii prietenilor, a familiei şi a lui Dumnezeu, în faţa cărora au jurat credinţă pe veci. Morală, moralitate, precepte morale? Aiurea! Care valori familiale? Să fim serioşi!
Lady UTA este la grea încercare. Pricepuţi şi mai ales neaveniţi îşi dau cu presupusul asupra soartei sale. Este un curent, format din Falcă, Meszar şi Tisza care încearcă s-o arunce pe Bătrâna Doamnă la gunoi iar în locul ei să inventeze o alta, mai tânără, care să activeze în Liga a IV-a, uitându-se complet de reuşitele celei cu renumele de  „Campioana Provinciei.“  O altă grupare doreşte redresarea actualei echipe, căci nu renunţi la o echipă aşa cum am văzut că unii soţi renunţă la nevestele cu care au trăit zeci de ani, luându-şi altele mai tinere şi mai arătoase.
Pentru a întări cele spuse de mine mai sus, închei cu vorbele lui Adrian Falub, antrenorul lui Lady UTA: „UTA are 68 de ani, poate s-a pus praful pe trofeele ei şi nu mai câştigă campionate, dar ce faci, o părăseşti pentru una mai tânără? UTA nu este a lui Giovanni, Marţian, Falub, Mărginean şi nici măcar a lui Falcă sau Meszar, ci este a celor care o iubesc necondiţionat şi vor transmite iubirea lor din tată în fiu.“

Recomandările redacției