E forfotă mare, într-o fabrică arădeană, unde meşteri iscusiţi confecţionează cele mai noi modele de globuri şi figurine pentru Crăciun.

În acest atelier, specialiştii şi designerii dau tonul în materie de modă, pe acest segment, astfel că vă vom dezvălui tendinţele acestui sfârşit de an.

La Arad, la fabrica de globuri pentru Crăciun, artiştii manufacturieri desăvârşesc fiecare unele dintre cele mai frumoase globuri.

„Dinspre clasic am mers spre modern, sunt tot din sticlă de Murano cu conterie colorată înăuntru. Conteria este o sticlă din cehia, le-am combinat şi produsul este frumos si destul de amuzant”, a spus Viorel Ungurian, administrator.

Practic, fiecare figurină este lucrată manual, cu migală, pornind de la un simplu băţ din stică de Murano, sosit tocmai din Italia.

„Se topeşte sticla, se pune pe aceasta baghetă, pe urmă se dă o formă, se înveleşte în praful acesta, apoi o acoperim cu cristal, să o protejam. Cu foarfeca aceasta tăiem aici ca să îi punem inelul acesta, care vine lipit de glob, pentru a putea fi agăţat în pom. Îl punem în cuptor, pentru a-şi îmbunătăţi calităţile, devin mai elastice, mai rezistente”, a spus Jurek Iosif, operator producţie.

Pînă să ajungă în brad, însă, globul poate fi înnobilat cu foiţe din aur sau argint.

„Punem şi foiţa de aur. tot glob este, dar cu foiţă de aur, un aur de 24 de karate, pentru că numai el rezistă la temperaturi de 500 de grade”, a mai spus Jurek Iosif.

După ce primeşte forma finală, globul înnobilat cu aur se pune într-un cuptor, unde rămâne 24 de ore. Trecut prin foc și prelucrat de meşterii arădeni, globul se poate transforma într-o adevărată bijuterie.

„De obicei, tendinţele sunt cele clasice, pe care am mers şi până acum, dar avem şi noutăţi, în ce priveşte ornamentele, făcute din perle sau fuziune cu sticlă de Murano, cele mai frumoase sunt cele clasice, cu foiţă de aur sau din argint. Ţinând cont că mergem şi pe stilul clasic, avem candele, pentru Crăciun şi lumânări împodobite cu vâsc din sticla de Murano”, ne-a povestit Viorel Ungurian.

 

Atît globurile, cît şi celelalte figurine fabricate la Arad ajung să se vîndă în toată Europa şi chiar în magazine din Statele Unite.

Preţul globurilor din sticlă de Murano, fabricate la Arad, sunt cuprinse între 20 şi 60 de lei, iar figurinele se vând cu sume ce pot să ajungă la cîteva sutele de lei, în funcţie de complexitatea produsului şi de materia primă folosită.

Recomandările redacției