Cea de-a 77-a ediţie a premiilor Globurile de Aur și-a desemnat câștigătorii duminică noapte, la Los Angeles. Globurile de Aur sunt considerate cel mai bun indicator pentru premiile Oscar, care vor fi decernate anul acesta, la 10 februarie, scrie Click.
Lungmetrajele „1917”, regizat de Sam Mendes, şi „Once Upon a Time… in Hollywood”, de Quentin Tarantino, au fost desemnate duminică noapte marile câştigă­- toare ale premiilor Globurile de Aur. Drama „1917” s-a impus la două categorii principale: cel mai bun regizor şi cel mai bun film-dramă. „Once Upon a Time… in Hollywood” a câştigat trofee la categoriile musical/ comedie, scenariu (Quentin Tarantino) şi actor în rol secundar (Brad Pitt). Pentru interpretarea rolurilor principale au fost premiaţi Joaquin Phoenix („Joker”), Taron Egerton („Rocketman”), Renée Zellweger („Judy”) şi Awkwafina („The Farewell”).
Iată care este lista completă a câști­gă­torilor premiilor Globurile de Aur!
Cel mai bun film – dramă: „1917”
Cel mai bun film – comedie/musical: „Once Upon a Time… in Hollywood”
Cea mai bună actriţă într-un film – dramă: Renée Zellweger, „Judy”
Cel mai bun actor într-un film – dramă: Joaquin Phoenix, „Joker”
Cea mai bună actriţă într-un film – comedie/ musical: Awkwafina, „The Farewell”
Cel mai bun actor într-un film – comedie/ musical: Taron Egerton, „Rocketman”
Cea mai bună actriţă în rol secundar într-un film: Laura Dern, „Marriage Story”
Cel mai bun actor în rol secundar într-un film: Brad Pitt, „Once Upon a Time… in Hollywood”
Cel mai bun regizor: Sam Mendes, „1917”
Cel mai bun scenariu: Quentin Tarantino, „Once Upon a Time… in Hollywood”
Cel mai bun film de animaţie: „Missing Link”
Cel mai bun film în limbă străină: „Parasite” (Coreea de Sud), de Bong Joon-ho
Cea mai bună coloană sonoră: Hildur Guðnadóttir, „Joker”
Cel mai bun serial – dramă: „Succession”
Cel mai bun serial – comedie: „Fleabag”
Cea mai bună miniserie/ film de televiziune: „Chernobyl”
Cea mai bună actriţă într-un serial – dramă: Olivia Colman, „The Crown”
Cel mai bun actor într-un serial – dramă: Brian Cox, „Succession”
Cea mai bună actriţă în rol secundar într-un serial, miniserie: Patricia Arquette, „The Act”
Cel mai bun actor secundar într-un serial, miniserie: Stellan Skarsgård, „Chernobyl”.

Recomandările redacției