Liberalul Marius Göndör ţine ca un adevărat statistician „jurnalul de bord” al guvernării. Se înţelege, a Cabinetului Ponta. Ieri, fostul deputat liberal a cri­ticat starea învăţământului din punct de vedere al promisiunilor făcute şi neîmplinite decât parţial. „Cei de la guvernare încearcă să menţină ideea fostului USL. Însă din cele 15 mari promisiuni din campania lor electorală nu s-au îndeplinit decât patru. Nu putem vorbi de internet în mediul rural, de campusuri şcolare la ţară, de o masă caldă dată elevilor din ciclul primar din fonduri bugetare. Asta ca să nu enumăr decât cele mai importante promisiuni”. Acesta a mai pus tu­nurile şi pe ziua de 5 octombrie, dedicată celor care lucrează în domeniul educaţiei. În unele locuri s-a dat o zi liberă, în altele s-a… sărbătorit prin muncă. „Cert este că nimeni nu şi-a asumat vreo responsabilitate, ci s-a lucrat în deja consacratul nostru stil. Nimic clar, ci lasă că o descurcăm noi”, a  conchis Göndör.  După aceea, primvicepreşedintele Iustin Cionca a trecut la  proble­me globale şi a atacat chestiu­nea Schengen. El a lăsat  să se înţeleagă că de aia nu primim verde pentru că „avem un premier inculpat şi plagiator”. Iar cancelariile occidentale nu tolerează acest lucru şi, în conse­cinţă, mai stăm  o tură. Recen­- tele migraţii din Orientul Mijlocii au arătat o Europă de carton ale cărei piloni de rezistenţă  au dispărut precum o cană de apă aruncată pe nisipul fierbinte. Sigur cele spuse de Cionca pot fi folosite ca pretext, dar decizia nu depinde nici pe departe de această stare de fapt în care se găseşte premierul. Ci de interesele marilor decidenţi. Categorie din care noi nu facem parte. Chiar dacă nu ne convine acest lucru. În rest,  o vorbă cu un mare sâmbure  de adevăr spune că după război mulţi viteji se arată. Altfel spus este mult mai uşor să critici, ceea ce nici tu nu ai făcut atunci când ai fi avut ocazia. Dar până la urmă treaba Opoziţiei este să critice Puterea. Mai mult sau mai puţin convingător. Dar asta este deja o altă discuţie.

Recomandările redacției