Voicu Sida 

Duminica trecută, Înalt Prea Sfințitul Timotei Seviciu, Arhiepiscopul Aradului a trecut pe la mai multe biserici care aparțin de Parohia Lazuri, adică Mermești, Lazuri și Groși. Primul popas a fost făcut la Mermești, unde a fost sfințit iconostasul și mai multe lucrări care s-au executat în Filia Mermești.

Înalt Prea Sfințitul a fost întâmpinat pe un covor roșu, unde a fost așteptat de credincioși, împreună cu un sobor de preoți, în fruntea căruia se afla părintele protopop Botea de la Sebiș și, bineînțeles, preotul paroh Ionuț Silviu Buda și un grup de copii îmbrăcați în port popular. Î.P.S. Timotei Seviciu a primit frumoase buchete de flori. La eveniment a participat și președintele Consiliului Județean Arad, Iustin Cionca, care a apreciat munca tinerilor care s-au ocupat de lucrările de la Biserică. De asemenea au mai fost prezenți primarul Radu Giurgelea, viceprimarul Toma Banciu și Mihaela Banci, primarul comunei Hălmăgel.

Suntem un colectiv unit în satul Mermești

Noi am muncit până noaptea târziu la instalația de iluminat din biserică, dar acum suntem fericiți, pentru că se văd roadele muncii noastre. Biserica este oglinda satului. Aici se vede cât sunt de legați de biserică locuitorii satului nostru, care are câteva zeci de case”, a precizat Liviu Dubăț, președintele Composesoratului din Mermești.

După slujba de sfințire toți cei prezenți au fost invitați să servească din mâncărurile tradiționale ale locului. Nu a fost lăsat pe dinafară niciun participant, care să nu savureze feluritele și alesele bucate și plăcinte făcute după rețetele locului.

Te bucuri foarte mult când vezi fericirea pe chipul oamenilor și o astfel de bună organizare a evenimentului din partea tinerilor locului. Felicitări!

Voicu Sida

 

Recomandările redacției