clm 1

Consilierii locali au aprobat toate proiectele de pe ordinea de zi

Consilierii locali întruniţi, la sfârşitul săptămânii trecute, în şedinţă extraordinară au aprobat toate proiectele aflate pe ordinea de zi, printre care şi un proiect privind acordarea unui ajutor financiar societăţii Gospodărirea Comunală.

Consilierii municipali au aprobat, în unanimitate, proiectul potrivit căruia s-a stabilit acordarea ajutor de minimis prin aport la capitalul social al S.C. Gospodărirea Comunală Arad S.A., în anul 2014, cu sumele necesare creanţelor rămase de achitat, adică 883.400 lei reprezentând un număr de 353.360 acţiuni nominative a câte 2,5 lei fiecare. Acest ajutor financiar ajută societatea să iasă din insolvenţă.

„Am reuşit să plătim mai mult de jumătate din datoriile vechi. Erau 27 miliarde lei vechi şi am plătit până acum circa 18 miliarde lei vechi. Am făcut până acum un efort destul de mare pentru a ieşi din insolvenţă. Aceşti bani ne ajută chiar să ieşim din insolvenţă”, a spus, în plenul şedinţei, Adrian Păcurar, directorul societăţii Gospodărirea Comunală.

De asemenea, consilierii locali au mai aprobat un proiect privind stabilirea numărului şi cuantumului burselor acordate în învăţământul preuniversitar de stat din municipiul Arad, toate cererile înaintate de şcoli pentru acordarea de burse sociale fiind aprobate.

Un alt proiect aprobat de consilierii locali prevede desemnarea reprezentanţilor Consiliului Local în Consiliile de Administraţie ale unităţilor de învăţământ preuniversitar din municipiul Arad.

Totodată, consilierii locali au mai aprobat acordarea în avans a ajutorului cu titlu de subvenţii pentru acoperirea diferenţei de preţ şi tarif la energia termică livrată populaţiei către S.C. CET Hidrocarburi S.A. Arad.

Recomandările redacției