În urmă cu foarte puțin timp scriam despre orașul nostru care parcă se scufundă în gunoaie. Din păcate, comparând o locație pe care am analizat-o în data de 10 februarie a.c., cu aceeași locație, dar văzută ieri, ei bine, lucrurile nu merg deloc spre bine. 

Din păcate este vorba despre un colț care este foarte aproape de o școală, acesta aflându-se pe Strada Paul Chinezul. Dacă în urmă cu câteva zile acolo se găseau gunoaie multe, acum cantitatea pare să fie dublă și mai diversificată. Pare că acum s-au mai adăugat câteva scaune, niște crengi și saci care fac mare cinste întregului decor. 

Așadar, pentru că nu putem da vina deloc pe firmele de salubritate în astfel de cazuri, singurii responsabili sunt arădenii care locuiesc în zonă, presupunând că cei care locuiesc ceva mai departe nu se deranjează să meargă până acolo ca să arunce gunoiul. 

Din păcate, din cauza gesturilor de acest gen, Aradul devine parcă tot mai murdar și arată parcă părăsit chiar dacă, precum este și în cazul de față, locația este una prin care trec foarte multe persoane, Școala Gimnazială „Ștefan Cicio Pop” fiind în imediata apropiere de focarul de infecții. 

Deocamdată, singura măsura care s-a luat împotriva gunoaielor a fost aceea de a mai adăuga câteva și se pare că acest obicei nu este unul care se aplică doar în cazul de față, el fiind unul ce este răspândit de lume peste tot prin orașul nostru. 

Fotografie recentă Foto din data de 10 februarie 2020Forografie recentă  

Recomandările redacției