tentativa
Poliţiştii de frontieră de la Sectorul Poliţiei de Frontieră Nădlac au depistat şi reţinut, zilele trecute, două persoane care încercau să treacă ilegal frontiera.
O patrulă formată din poliţişti de frontieră de la Nădlac a observant, în dimineaţa zilei de 30 august, două persoane de sex masculin, care se deplasau pe jos, peste câmp, spre frontieră.
„Aceştia au fost reţinuţi pentru identificare la aproximativ 200 de metri de frontiera cu statul vecin şi apoi au fost conduşi pentru identificare, stabilindu-se că este vorba de doi cetăţeni marocani, în vârstă de 23, respectiv 36 de ani, care intenţionau să treacă ilegal frontiera”, ne informa comisar-şef Daniel Iancu, ofiţer de presă în cadrul Serviciului Teritorial al Poliţiei de Frontieră Arad.
Poliţiştii de frontieră au întocmit celor doi bărbaţi actele premergătoare începerii urmăririi penale sub aspectul săvârşirii infracţiunii de tentativă de trecere ilegală a frontierei de stat.

Recomandările redacției