ichimIubitorii gimnasticii ritmice sunt invitaţi la un nou spectacol al grației și eleganței. Sâmbătă, cu începere de la ora 10,30, Sala Universităţii Aurel Vlaicu găzduiește o nouă ediţie a Cupei CSM Arad. Vor concura în jur de 70 de sportive, de la cluburile LPS Oradea, CSS Timişoara, UNEFS şi Triumf Bucureşti, CSM Arad şi RSG Sloboda Tuzla (Bosnia). „Se va concura la toate ca­tegoriile, cu două obiecte la alegere. Eram datori cu acest concurs, pe care îl organizăm în special pentru copiii noştri”, spune antrenoarea de la CSM Arad, Daniela Chiriac. Întrecerea de la Arad este o repetiţie pentru gimnaste, care în perioada 8-9 noiembrie participă, în capitală, la Cupa României.
Repetiţie pentru Cupa României
Competiţia închide sezonul intern, la start urmând să se alinieze cele mai bune 6 sportive la fiecare categorie, dar clu­bu­rile se vor duela și în concursul de an­sam­bluri. CSM Arad va fi reprezentat la Cupa României de ansamblul mica gimnastă, pentru ca la individual să concureze Sara Pană la mica gimnastă, Aliona Gribovan la categoria a IV-a, Sonia Ichim la cate­goria a III-a, Alexandra Bock şi Anamaria Berar la categoria a 2-a şi Flavia Micula la senioare. De pe covorul de concurs va lipsi fiica antrenoarea Daniela Chiriac, Ştefania, de patru medaliată la Naţionale, care şi-a anunţat retragerea.

Recomandările redacției