Graţiere în lanţ(uri)

0
337

Campania de presă, dusă de nişte televiziuni care nu au aproape nimic în comun cu ideea de moralitate şi care aparţin unor moguli cu un caracter îndoielnic, pe tema graţierii mai multor personaje celebre din societatea românească, ajunse în puşcării după mai mulţi ani de procese, începe să devină agasantă. Televiziuni şi publicaţii care cum prind ocazia să arunce cu noroi în Biserică, de regulă cea Ortodoxă, o fac fără ezitare, se aruncă acum, parcă la întrecere, în tot felul de campanii care frizează nebunia să graţieze pe unul şi pe altul. Dintr-o dată au devenit salvatorii celor nevoiaşi. Doamne iartă-mă, nu vreau să par tendenţios, mai ales acum în Postul Sfintelor Paşti când ar trebui să fim mai înţelegători şi iertători, însă sunt două lucruri care mă oripilează: campania de graţiere, de altfel un gest nobil în esenţa sa, ajunge să miroase destul de urât atunci când vine din gura unor manipulatori ordinari, iar apoi graţierea în sine, care se face totuşi ţinând cont de nişte reguli.

În ultimii ani s-a vorbit despre graţierea lui Gigi Becali pentru că, vezi Doamne, Steaua s-ar duce de râpă. Apoi aproape că s-a ordonat eliberarea lui Adrian Năstase pentru că unui fost prim-ministru nu i-ar şedea bine în haine de zebră. Cel mai mare erou al României a devenit însă Gică Popescu, acum la modă, pentru că a fost un mare fotbalist şi părea un om cumsecade, la locul lui, deci nici el nu are ce căuta la pârnaie. Mă întreb ce o fi în sufletul sărman al celorlalţi „grei“ din fotbal, pentru că la ei nu se gândeşte nimeni … încă. Borcea de ce nu ar fi şi el eliberat că doar iubeşte câinii, fraţii Becali ar putea fi şi ei graţiaţi doar pentru asta, că sunt fraţi şi au maxilarul gros, Copos ştie să facă plăcinte, iar MM Stoica enervează pe toată lumea.

Dacă luăm în considerare doar procesul greilor din fotbalul românesc, întins pe durata a mai bine de opt ani de zile şi care a costat statul român aproape un milion şi jumătate de lei, graţierea lor ar însemna o nouă palmă peste obrazul justiţiei. Deşi este considerat unul dintre cele mai costisitoare procese, suma nu mai pare atât de mare, având în vedere că dosarul are peste 20.000 de file, că au fost verificate aproape 800 de transferuri, au fost audiate peste o sută de persoane sau au fost cerute informaţii din nu mai puţin de 17 ţări. Un volum de muncă enorm care nu cred că ar putea fi acoperit doar cu simpla plată a pagubelor.

Repet, nu vreau să fiu rău şi departe gândul de a mă bucura de necazul altora, însă după ce ani de zile în ţara asta s-a făcut cam ce se dorea fără ca nimeni să nu răspundă pentru faptele sale, mi se pare că în ultima vreme justiţia a început să iasă de la hibernare.

România îmi dădea impresia că era asemenea unei intersecţii undeva în India sau Bangladesh, unde sute de maşini se încalecă fără nici o noimă printre pietoni, biciclişti şi vaci sacre călărite de maimuţe obraznice. Un haos total, în care fiecare îşi vede de drumul său fără a ţine cont de nici o regulă şi de nimic. Aceste arestări nu aş vrea să mă bucure dar aş vrea să cred că vor pune nişte semne de circulaţie în tropicala justiţie românească.

 

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.