Agenția Națională de Cadastru și Publicitate Imobiliară (ANCPI) are la dispoziție un buget de 46 milioane de lei destinat decontării dezbaterilor succesorale pentru moștenitorii care au trecut prin procesul de cadastrare.  

Banii sunt suficienți pentru 184.000 de succesiuni. Motivul pentru care ANCPI plătește din bugetul propriu onorariile notarilor este că agenția s-a angajat să cadastreze toate cele aproximativ 40 de milioane de imobile din România până în anul 2023, prin intermediul Programului Național de Cadastru și Carte Funciară. În procesul de înregistrare a imobilelor, noile cărți funciare sunt deschise pe numele defuncților, iar pentru a grăbi obținerea certificatelor de moștenitor, ANCPI a semnat un protocol cu notarii. 

Persoanele care pot obține succesiunea gratuit sunt cele care au proprietăți în localitățile în care s-a finalizat procesul de cadastrare derulat prin Programul Național de Cadastru și Carte Funciară. Proprietarii a peste 1,37 milioane de imobile, pentru care s-a finalizat procesul de cadastrare prin acest program, pot obține gratuit actele de moștenitor dacă se află într-o situație de succesiune. Aceste persoane scapă de plata unor onorarii care depășesc deseori 1.000 de lei/succesiune, în funcție de valoarea imobilelor moștenite, conform stirileromanilor.ro.

Recomandările redacției