Grecia – tragedia Europei

Ceea ce se întâmplă astăzi în Grecia reprezintă eşecul întregii Uniuni Europene, nu doar catastrofa urmaşilor lui Homer. O construcţie politică, economică, socială şi culturală continentală, de talia celei patronate astăzi de la Bruxelles, n-ar fi trebuit niciodată să lase lucrurile să se degradeze într-un asemenea hal, cum se întâmplă în Grecia zilelor noastre. Nu este posibil ca, decenii la rând, băncile europene să acorde credite fără acoperire statului grec, iar astăzi comisarii europeni să constate faptul că în tot arhipelagul elen nu se încasează taxe şi impozite. Pentru comparaţie, imaginaţi-vă că la Săvârşin – în localitatea de reşedinţă a comunei – cetăţenii sunt plătitori de TVA, de taxe şi de impozite, iar la Pârneşti, Hălăliş, la Troaş şi pe celelalte coclauri, nu. Construcţia Uniunii Europene se pare că s-a împotmolit în străfundurile naţionaliste ale statelor componente, iar Constituţia Uniunii Europene, Armata unică şi Poliţia inter-statală au rămas doar vise frumoase. Avem monedă unică, dar nu dispunem de o fiscalizare integrată, astfel că derapajele naţionalismului grecesc au ajuns să sfideze întregul continent. Pe de altă parte, în Uniunea Europeană există trei feluri de state, toate atinse în mod diferit de prăbuşirea economică a Greciei. De departe cele mai afectate state sunt cele din „zona Euro”, pe teritoriul cărora funcţionează exclusiv moneda unică europeană. Nu acelaşi lucru se poate spune şi des­pre Anglia sau despre Norvegia, care nu suportă criza grecească decât în mod absolut tangenţial. Cât despre ţările care încă nu au ajuns în spaţiul monedei unice europene – cum este şi cazul nostru – orice discuţie pe această temă devine doar una colaterală. De aici şi lipsa de coeziune în ceea ce priveşte adoptarea unei strategii unice europene faţă de ceea ce se petrece în lumea elenă. Probabil că Germania îşi va impune punctul de vedere în zilele care vor urma, dar acest lucru va întări ruptura de idei şi de tradiţii care există astăzi în interiorul bătrânului continent, între ţările central-nordice, anglo-saxone şi protestante – pe de o parte – şi cele balcano-medi­teraneene, în marea lor majoritate latine, catolice sau ortodoxe. Iar Grecia, prin specificitatea ei, face parte integrantă din ultima categorie… Dacă vorbim despre Uniunea Europeană cu cărţile pe faţă, imaginaţi-vă cât drum mai avem de parcurs până ce vom ajunge să avem o legislaţie federală cel puţin la nivelul Statelor Unite ale Americii. Iar până ce nu vom ajunge aici, nici nu se va pune problema unor performanţe egale între cele două structuri continentale. Cât despre unifi­- carea spirituală a Europei, creştinată în urmă cu două mii de ani de către Sfântul Apostol Pavel, ne străduim de câteva sute de ani să o facem, dar tot fără folos. Scriu acest lucru, pentru a le mai da de gândit celor care pun pe tapet problema scoaterii Greciei în afara Uniunii Europene. Nu este un lucru bun, deoa-rece o prostie – de genul celei din vremea Marii Schisme – nu se mai repară nici într-o mie de ani. Astăzi, Grecia este bolnavul Europei. Ca mâine, ar putea strănuta şi Scandinavia, celălalt arhipelag al bătrânului nostru continent…