interviu-angajare-jobIndiferent ce ar spune mulţi, este aproape imposibil să fii total relaxat şi lipsit de emoţii la un interviu de angajare. Cu toate acestea, în ciuda faptului că majoritatea pretendenţilor la un job se asigură că nu se vor face de râs în faţa angajatorului, sunt multe greşeli care se comit şi care duc, de cele de mai multe ori, la descalificare.

Un top realizat de revista „Reader’s Digest” prezintă o serie de astfel de gafe care pun într-o lumină proastă aplicantul pentru un job.

Prima dintre face referire la punctualitate. Dacă te prezinţi în faţa angajatorului şi spui „Îmi pare rău! Am întârziat”, ar trebui să ştii că şansele tale de a primi acel post au scăzut considerabil. Întârzierea indică absenţa calităţilor organizatorice şi incapacitatea asumării unui angajament. „În general, interviurile se programează la ore rezonabile, aşa ca nu puteţi susţine că n-aţi avut timp”, spune Irina Barbălată, coordonatorul Centrului de consiliere pentru femei din cadrul Fundaţiei ProWomen, din Iaşi.

O altă greşeală de neiertat în timpul interviului de angajare este aroganţa.

Din site-urile sau cărţile despre interviuri, candidaţii au aflat că este foarte important să aibă o atitudine degajată în timpul întâlnirii cu angajatorul, chiar dacă sunt timizi sau nesiguri pe ei. Dar această dorinţă îi face pe unii să exagereze şi să devină chiar aroganţi la interviu, gândind că asta impresionează.

Total greşit, pentru că angajatorul va lua această atitudine ca pe o dovadă de impoliteţe. Dacă nici nu ai fost angajat şi esti atat de arogant, ce se va întampla după ce vei primi postul?

Lauda exagerată este o altă gafă des întâlnită în timpul interviurilor de angajare. Modestia peste măsură nu este bună, mai ales într-un astfel de context în care trebuie să convingi pe cineva că eşti exact persoana de care el are nevoie. Cu toate acestea, dacă vii în faţa angajatorului cu afirmaţii de genul „Am dublat numărul clienţilor”, mai ales când nu poţi furniza dovezi în acest sens, vei ridica un mare semn de întrebare, iar cel din faţa ta îşi va da seama că te lauzi nejustificat.

Indiferent cât se supărat al plecat de la jobul anterior, ar trebui să ştii că, dacă ai de gând să îţi bârfeşti foştii şefi în timpul interviului de angajare, şansele tale de a primi un nou job sunt aproape nule. Să-ţi bârfeşti şeful indică şi o atitudine negativistă. Nu în ultimul rând, există posibilitatea ca intervievatorul să cunoască persoana pe care o împroşti cu noroi.

În unele cazuri, disperarea de a fi angajat poate fi de înţeles, însă aceasta nu trebuie să fie vizibilă şi pentru angajator. Aşa că, nu daţi zeci de telefoane pentru a vi se spune dacă aţi fost selectat – mai ales că, de obicei, după interviu vi se spune că veţi fi sunat în cazul în care s-a decis că sunteţi persoana potrivită pentru postul vacant -, nu trimiteţi numeroase email-uri şi nici nu vă rugaţi de staff-ul companiei pentru a fi angajaţi.

SURSA: http://www.libertatea.ro

Recomandările redacției