Mai nou, în discursurile politicienilor noștri mioritici se strecoară tot mai des cuvântul „flexibilizare“. Nu îi pun aici pe frații noștri unguri de la UDMR, care mereu au fost cât se poate de… flexibilizați.

Klaus Iohannis: „Este incredibil, dragi români, ce se întâmplă în Parlamentul României. Este incredibil unde s-a ajuns cu acest PSD. Este incredibil ce înțelegeri se fac în Parlamentul României“.

Rareș Bogdan: „Nu îi primiți în partidul nostru! Ferecați ușile PNL pentru orice ales local al PSD! Nu au ce căuta în PNL! Astăzi nu aveți ce să vorbiți cu ei! Zdrobiți-i în alegeri!“. Același Rareș Bogdan: „Românii au venit și ne-au spus un singur lucru, cu lacrimi în ochi: «Scăpați-ne!» Atât ne-au spus: «Scăpați-ne de PSD!»“.

Florin Cîțu: „PSD este cel mai mare dușman al poporului român“. Același Florin Cîțu: „A negocia cu PSD înseamnă a negocia împotriva poporului român“.

Cei de la PNL: „Dacă USR va vota moțiunea, alături de dușmanii poporului, nu vom mai sta niciodată la masa negocierilor“, ca după ceva timp: „Ne-am înțeles foarte bine cu cei de la USR“.

Întrebați, fiecare în parte dintre acești „inflexibili“, cum reușesc să își schimbe atât de des și atât de radical opțiunile, ei răspund: „Ne-am flexibilizat programul“; „Am flexibilizat discursul“; „Am flexibilizat opțiunile“

Astfel de „flexibilizări“ întâlnim cu duiumul și pe plan local, din partea tuturor aleșilor noștri din politica arădeană, fie că vorbim de pesediști, peneliști, ori celelalte partide mai mici.

Flexibilizarea a ajuns un fel de paravan pentru politicienii noștri, în spatele căruia își pot ascunde „rușinica“. Fiindcă însă paravanul îți dă posibilitatea să vezi dincolo de el, chiar dacă ești în spatele său, politicianul nostru este în continuare semeț, neînduplecat în „noua gândire“, practic totul este așa cum „el a gândit-o“, doar că „mai bine“. Cade în picioare.

Flexibilizarea“ îi oferă oportunitatea ca oricât de mult ar minți, oricât de incapabil ar fi să își respecte cuvântul, orice grad de fățărnicie ar atinge și oricât de multe compromisuri ar face, poate să stea cu capul drept și să te privească în ochi.

La noua școală politică se învață după aceleași manuale ale celei mai vechi… meserii din lume. Și chiar mai rău decât atât.

Ești educat să dai mereu senzația că știi ce faci, că oricât de mult ți-ai schimba opțiunile, totul se petrece după un plan bine gândit, că tot ce ai vorbit înainte rămâne valabil, dar că tu ai trecut la un alt nivel, mult mai superior, că întotdeauna deții controlul. Practic, incapacitatea, lipsa discernământului, lipsa viziunii, prostia, îngâmfarea, patriotardul, minciuna, compromisul, slăbiciunea, incultura, lipsa de inteligență, lingușirea, lipsa de caracter și de onoare sunt înlocuite cu „flexibilizare“.

Diplomația trebuie să existe în orice sector al activității, cu atât mai mult în cel politic, decizional. Compromisul politic, negocierea și eleganța diplomatică se acceptă, ba chiar sunt necesare între partidele politice cu viziuni antinomice, care se pun la masa negocierilor. Însă cred că ar fi o dovadă de eleganță și de bun simț la adresa inteligenței noastre ca „flexibilizarea“ să fie înlocuită cu cererea de iertare, cu recunoașterea sinceră a greșelii și cu steagul alb al negocierii și al modestiei.

Recomandările redacției