Tema principală a sfârșitului săptămânii trecute a fost presupusa respingere a Planului Național de Redresare și Reziliență (PNRR) trimis de România la Bruxelles. După ce liderii opoziției partidelor de coaliție au vehiculat ideea că PNRR a fost repins de Comisia Europeană, aceasta din urmă a venit cu clarificări. „Comisia a primit planul de Planul Naţional de Redresare şi Rezilienţă și a început evaluarea planului. Acest proces este în curs, așa că informația potrivit căreia Comisia Europeană a respins planul României nu e corectă”, a arătat executivul european, adăugănd că „aceste schimburi (de opinii – n.red.) sunt perfect normale și reprezintă o parte a procesului de evaluare, așa cum e prevăzut în Regulamentul RRF, articolul 19.1”.

Până aici, toate sunt bune. Problema este că, de fapt, oficialii europeni au găsit inadvertențe între aceleași costuri cuprinse în fișiere diferite, lipsa justificării sau justificare insuficientă a unor costuri, detalii lipsă despre prețul unor investiții, lipsă de metodologie, amestecarea unor subcomponente, potrivit digi24.ro. Pe scurt, CE a trimis zeci de observații legate de PNRR.

Am amintit deja că aceste schimburi de opinii sunt, din spusele Comisiei, perfect normale. Poate, însă, Comisia a fost doar „drăguță” cu noi. În fond, cum este posibil să trimiți la Bruxelles fișiere Excel și Word ale căror date nu coincid? Este vorba de un proiect de aproape 30 de miliarde de euro, pe care cu toții îl așteptau cu sufletul la gură! În plus, au fost umflate anumite costuri, cum ar fi cele pe training și consultanță, ceea ce nu poate sugera decât că deja este evident, încă din faza de redactare a proiectului, faptul că parte din el este deja dedicat clientelei politice, adică sunt vizate deja firme de casă pentru anumite servicii.

Nu vreau să mă întind prea mult, toate acestea s-au mai scris, însă să considerăm, în anul 2021, că acesta a fost doar un exercițiu al administrației de a scrie proiecte, așa cum spune ministrul Ghinea, deși poate este cazul și altor state membre, pare puțin penibil. La fel cum pandemia ne-a prins cu profesori total nepregătiți pentru școala online, PNRR ne prinde cu o lipsă de profesionalism crasă. Oficialii europeni știu, desigur, cum funcționează treaba, însă nu este posibil să ne împiedicăm de niște lucruri care, până la urmă, se învață și la o școală cât de cât serioasă.

În încheiere, în ciuda optimismului cu care am privit proiectul, îndrăznesc să spun că a fost făcut puțin pe genunchi, iar noi am reușit o nouă „românească”. Îmi doresc să fiu mai critică decât este nevoie, dar opinia mea este că premierul ar trebui să impună administrației să se comporte, în ansamblul ei, și nu doar prin excepții, mult mai profesionist. A amenințat deja cu concedieri în anumite situații, dar este cert că ceva trebuie să se schimbe, în pași rapizi, în toată administrația din România.

Recomandările redacției