Autostrada A1, tronsonul Nădlac- Arad este, deja, după doar câteva luni de la inaugurare, plin de gropi. Drumul a costat nu mai puțin de 115 milioane de euro și a fost dat în folosință în urmă cu un an. Muncitorii au încercat zilele acestea să îl cârpească, în dulcele stil românesc. De câteva zile, de când au fost sesizaţi de către cei de la CNADNR, care, la rândul lor au fost anunţaţi de poliţişti că autostrada e plină cu gropi, muncitorii au reuşit să astupe o parte din ele, dar tot au mai rămas. „Am făcut 7 până acuma, mai sunt 4-5. Din cauza anotimpului, e iarnă, au sărit din 2,3, dar nu or să mai fie. Chiar acum, a venit un coleg din Italia, a zis că acolo e mult mai rău, sunt mai multe gropi acolo. E în garanţie”, a spus Bogdan Patero, şef de şantier. Gropile de pe Autostrada din Arad s-au creat, conform celor de la CNADNR, din cauza, cităm „fenomenului îngheţ – dezgheţ, dar şi al traficului greu (…) pe o suprafaţă de aproximativ 31 mp”. „Autostrada e nouă, dar e plin de gropi, ambuteiaje, tipic românesc, România e ţara tuturor posibilităţilor, licitaţii câştigate pe nedrept, pe şpăgi”, a spus un şofer. Într-un comunicat, CNADNR a anunţat, sec, că antreprenorul General, ASTALDI – MAX BOEGL, a demarat lucrările de reparaţii cu mixtură stocabilă, urmând ca în cursul zilei, acestea să fie finalizate şi că lucrarea se află în perioada de garanţie. În demersul lor, cei care au încercat să repare autostrada, nu au mai ţinut cont de normele de protecţie. Practic, muncitorii au ocupat prima bandă şi au trecut la decupajul asfaltului, îndepărtarea griblurii şi curăţarea gropii, după care au turnat noul covor asfaltic, cu sacul. Gropile de pe noua Autostradă Nădlac-Arad, au fost decupate şi, apoi, astupate cu câte un sac de asfalt rece, care ar trebui să ţină până la primăvară, spun „specialiştii”. Acum punem asfalt stocabil, asfalt rece, provizoriu, până la primăvară, până decopertăm şi facem tot, frumos. La primăvară refacem în caz că se strică”, a spus un muncitor. Curajoşi, muncitorii care au fost trimişi să repare autostrada, nu au mai ţinut cont de faptul că ar putea fi în pericol, pentru că şoferii nu încetinesc, chiar dacă un indicator electronic îi avertizează că există restricţie de viteză. Harnici, nevoie mare, oamenii au vrut doar să-şi termine treaba cât mai repede. În cealaltă extremă, un şofer zelos a oprit camionul în mijlocul autostrăzii, pentru a-i certa pe muncitori. „Să mergeţi în spate să vedeţi ce semnalizare respecta domnii, cu reparaţiile, nu se vede nimic, nu au semnalizări. De gropi, ce să zic, am văzut că au reparat în spate, ca în urmă cu 2 zile era dezastru”, a spus şoferul. Lotul I al Autostrăzii Nădlac – Arad, respectiv tronsonul de la frontieră până la Pecica, a fost deschis circulației în decembrie 2014, însă a fost recepționat de-abia în august 2015, după ce reprezentanții CNADNR au amânat de câteva ori inaugurarea, din cauza unor probleme descoperite pe șantier.

Cristian Cotuna

Comentariile sunt închise.

Recomandările redacției