Poliţiştii de frontieră din cadrul Punctului de Trecere a Frontierei Nădlac au depistat 33 de persoane având cetăţenie irakiană, care au încercat să iasă ilegal din ţară, ascunse în interiorul unui automarfar. În dimineaţa zilei de sâmbătă, în jurul orei 07.00, la P.T.F Nădlac, s-a prezentat la ieşirea din ţară un cetăţean turc, şofer al unui autocamion înmatriculat în Turcia. Din documentele prezentate la control a rezultat că era efectuat un transport cu materiale electrice şi textile, ambalate în cutii de carton.  Procedându-se la exploatarea analizelor de risc specifice, a fost efectuat controlul fizic al mijlocului de transport, de către echipa comună de control formată din poliţişti de frontieră români şi maghiari, fiind descoperite ascunse în interiorul camionului 33 de persoane, dintre care 11 bărbaţi, 11 femei, cu vârste cuprinse între 18 și 54 de ani şi 11 minori, cu vârste cuprinse între 10 și 16 ani. Verificările preliminare au relevat faptul că cei în cauză sunt cetăţeni din Irak și sunt înregistraţi ca solicitanţi de azil în România. „La cercetări, aceştia au declarat că doreau să ajungă într-un stat din vestul Europei, iar şoferul turc a susţinut că nu avea cunoştinţă despre faptul că persoanele în cauză sunt ascunse în interiorul mijlocului de transport. Poliţiştii de frontieră continuă cercetările în vederea stabilirii tuturor detaliilor”, a declarat subinspector Filip-Ionuț Matei, purtător de cuvânt al Serviciului Teritorial al Poliției de Frontieră Arad.

Recomandările redacției