Un număr de 13 percheziții au fost efectuate în patru județe, dintre care și în județul nostru. Poliția Română a destructurat o grupare infracțională specializată în fals de monedă și înșelăciune.
Anul trecut, trei bărbați, cu vârste cuprinse între 30 și 40 de ani, ar fi pus în circulație mai multe bancnote de euro, în cupiuri de 20, 50 și 100, susceptibile a fi contrafăcute. Falsificarea de mondă prezintă o evidentă gravitate, întrucât aceștia au vrut să înșele încrederea oamenilor.
De asemenea, ar fi achiziționat și telefoane mobile de fabricație recentă, cu valoare însemnată, oferite spre vânzare prin platforme electronice.
În urma perchezițiilor, au fost descoperite și ridicate mai multe telefoane mobile ce fac obiectul achizițiilor efectuate cu scopul plasării de monedă falsă, precum și un pistol neletal supus autorizării, dar și alte obiecte și înscrisuri cu valoare probatorie.
La acțiune au participat polițiști specializați în combaterea criminalității organizate din județele Alba, Arad, Bacău, Neamț, Sibiu și Vâlcea, precum și luptători din cadrul serviciilor pentru acțiuni speciale Alba, Arad, Bacău și Neamț.
