Deși se vorbește de o stabilizare, numărul cazurilor de infectare cu COVID-19 este în creștere în întreaga țaă. Aradul are cu nouă cazuri în plus față de situația oficială de joi, comunicată de Grupul de Comunicare Strategică. Mai precis, în evidența oficială, Aradul are acum, 664 de cazuri de îmbolnăvire cu SARS-CoV-2, față de 655 în urmă cu o zi. Creșterea numărului de cazuri se datorează testării, iar numărul real de cazuri este cu siguranță mai mare.
În județul Bihor sunt 481 de cazuri de coronavirus, iar în Timiș, 465.
Cât privește situația de la nivel național, de la intrarea în vigoare a Ordonanței Militare nr. 2 și până în prezent, au fost plasate în carantină instituționalizată 2.267 de persoane care nu au respectat perioada de autoizolare. De asemenea, 193 de persoane aflate în carantină au părăsit locația în care au fost plasate, pentru acestea fiind dispusă măsura carantinării pentru o nouă perioadă de 14 zile.
Până pe 8 mai, pe teritoriul României, au fost confirmate 14.811 de cazuri de persoane infectate cu virusul COVID – 19. Dintre persoanele confirmate pozitiv, 6.423 au fost declarate vindecate și externate.
Același trend la număr zilnic de cazuri noi – 312
De la ultima informare transmisă de Grupul de Comunicare Strategică, au fost înregistrate alte 312 de noi cazuri de îmbolnăvire.
Până acum, 898 persoane diagnosticate cu infecție cu COVID-19, internate în spitale din Dolj, București, Iași, Suceava, Arad, Bacău, Timiș, Cluj, Neamț, Hunedoara, Constanța, Satu Mare, Sibiu, Ialomița, Bistrița-Năsăud, Covasna, Dâmbovița, Vrancea, Galați, Caraș-Severin, Mureș, Giurgiu, Bihor, Argeș, Vaslui, Botoșani, Alba, Sălaj, Brașov, Mehedinți, Teleorman, Gorj, Prahova, Vâlcea, Călărași, Maramureș și Olt, au decedat.
La ATI, în acest moment, sunt internați 232 de pacienți.
Pe teritoriul României, în carantină instituționalizată sunt 14.382 de persoane. Alte 20.989 de persoane sunt în izolare la domiciliu și se află sub monitorizare medicală.
Până la această dată, la nivel național, au fost prelucrate 237.280 de teste.
În ultimele 24 de ore, au fost înregistrate 426 de apeluri la numărul unic de urgență 112 și 1.451 la linia Telverde (0800 800 358), deschisă special pentru informarea cetățenilor.
Sute de dosare penale
Prin structurile abilitate ale M.A.I. au fost întocmite, până în prezent, 541 de dosare penale, sub aspectul săvârșirii infracțiunii de zădărnicirea combaterii bolilor, faptă prevăzută şi pedepsită de art. 352 alin. 1 Cod Penal.
„Polițiștii și jandarmii au depistat, în ultimele de 24 de ore, 871 de persoane care nu au respectat măsura privind restricţionarea circulaţiei. Acestor persoane le-au fost aplicate sancţiuni contravenţionale, în valoare de 968.615 de lei.
Facem precizarea că până la publicarea în Monitorul Oficial a deciziei Curții Constituționale privind declararea neconstituționalității unor prevederi ale O.U.G. nr. 34 din 26 martie 2020 pentru modificarea și completarea Ordonanței de urgență a Guvernului nr. 1/1999 privind regimul stării de asediu și regimul stării de urgență, se aplică norma juridică în vigoare. Le reamintim cetățenilor să ia în considerare doar informațiile verificate prin sursele oficiale și să apeleze pentru recomandări și alte informații la linia TELVERDE – 0800.800.358. Numărul TELVERDE nu este un număr de urgență, este o linie telefonică alocată strict pentru informarea cetățenilor. De asemenea, românii aflați în străinătate pot solicita informații despre prevenirea și combaterea virusului la linia special dedicată lor, +4021.320.20.20.“, se arată în situația realizată de reprezentanții Grupului de Comunicare Strategică.
Nr. crt. |
Județ |
Număr de cazuri confirmate |
1. |
Alba |
225 |
2. |
Arad |
664 |
3. |
Argeș |
163 |
4. |
Bacău |
353 |
5. |
Bihor |
481 |
6. |
Bistrița-Năsăud |
257 |
7. |
Botoșani |
577 |
8. |
Brașov |
539 |
9. |
Brăila |
19 |
10. |
Buzău |
61 |
11. |
Caraș-Severin |
108 |
12. |
Călărași |
62 |
13. |
Cluj |
460 |
14. |
Constanța |
248 |
15. |
Covasna |
211 |
16. |
Dâmbovița |
130 |
17. |
Dolj |
138 |
18. |
Galați |
444 |
19. |
Giurgiu |
156 |
20. |
Gorj |
77 |
21. |
Harghita |
21 |
22. |
Hunedoara |
557 |
23. |
Ialomița |
276 |
24. |
Iași |
321 |
25. |
Ilfov |
375 |
26. |
Maramureș |
68 |
27. |
Mehedinți |
76 |
28. |
Mureș |
595 |
29. |
Neamț |
635 |
30. |
Olt |
48 |
31. |
Prahova |
73 |
32. |
Satu Mare |
53 |
33. |
Sălaj |
45 |
34. |
Sibiu |
400 |
35. |
Suceava |
3.165 |
36. |
Teleorman |
101 |
37. |
Timiș |
465 |
38. |
Tulcea |
78 |
39. |
Vaslui |
132 |
40. |
Vâlcea |
26 |
41. |
Vrancea |
420 |
42. |
Mun. București |
1.445 |
43. |
– |
63 |
TOTAL |
14.811 |