O companie va investi 17 milioane de euro într-o nouă unitate de producție, în județ. Este vorba de Grupul italian Guala Pack, a cărei conducere care face și donații pentru secția de Infecțioase Copii a Spitalului Județean, precum și pentru Matern.    

Grupul italian Guala Pack, lider mondial in fabricarea ambalajelor flexibile din materiale plastice pentru industriile alimentară și farmaceutică va investi 17 milioane de euro într-o nouă unitate de producție de laminat flexibil în România. Grupul urmărește să-și consolideze poziția pe piața Europei emergente, prin construirea unei noi fabrici pentru producția de laminat flexibil, care va satisface cererea tot mai mare din partea întregii regiuni.

„Grupul este prezent în România din anul 2011, prin intermediul fabricii situate în zona industrială Nădab, unde produce ambalaje și recipiente preformate și care, în prezent își desfasoară activitatea cu peste 300 de angajați.

Construcția noii unități de producție a laminatului flexibil pentru ambalaje se înscrie în planul de investiții al Guala Pack privind extinderea afacerilor din România și din țările învecinate, pe fondul cererii în creștere în întreaga regiune și va beneficia de cea mai performantă tehnologie de imprimare în policromie, mașini de imprimat și laminat pentru polipropilenă, polietilenă“, a susținut Aniela Mladin, director general Guala Pack Nădab.   

Fondat în 1986 la Alessandria, Italia, de familia Guala, grupul italian este printre principalii furnizori de ambalaje flexibile industriile alimentară și farmaceutică din lume. Guala Pack deține fabrici în Italia, România, Ucraina, SUA, Mexic, Brazilia, Chile, China și Costa Rica.

Noua unitate de producție își va incepe activitatea la finalul acestui an, cu o echipa formată din circa 30 de persoane.

Asociața „Cetatea Voluntarilor“ a primit sprijin din partea grupului, pentru modernizarea și dotarea secțiilor pentru copii, ale Spitalului Județean.  

Recomandările redacției