Grupul psaltic „Sfântul Ioan Damaschin” la Joia Mare

Grupul psaltic „Sfântul Ioan Damaschin” a participat la manifestările organizate de Parohia Joia Mare, cu prilejul sărbătoririi Sfintei Cuvioase Parascheva, hramul Bisericii din localitate. Sorin Albu, cadru didactic la Universitatea de Artă şi Design, este persoana în jurul căreia s-a cristalizat Grupul psaltic „Sfântul Ioan Damaschin” din Cluj-Napoca. Rodul căutărilor lor şi a efortului colectiv continuu s-a concretizat în amenajarea unui aşezământ deosebit în peisajul arhitectural românesc. „Bisericuţa”, cu rol de paraclis pentru Spitalul de Medicină a Muncii şi Clinică de Endocrinologie din Cluj, se dorește a fi una din expresiile trăirii contemplative a ortodoxiei.  De fapt, în jurul acestui grup s-au adunat tineri cu preocupări profunde în viaţa duhovnicească, interesaţi de ethos-ul Sfinţilor Părinţi, nu numai de teologia lor ca ştiinţă (epistimi), cât de teologia lor ca viață (praxis) și mărturisire (omologhia).
Grupul „Sfântul Ioan Damaschin”, unul dintre organizatorii Zilelor Artei Bizantine în Cluj-Napoca (aflate la ediția a XIII-a), manifestă o preocupare artistică cu multe valențe ale frumuseții, susținând expoziții de icoane, arhitectură și artă fotografică.
Imnografia bizantină este o cale a frumuseții. Una din sursele imnografiei este experiența iubirii. Când oamenii au fost cuprinși de iubire, li s-a deschis o altă dimensiune a fiin­ței, o nouă măreție și lărgime a realității. Și ea a determinat să se exprime și în mod nou. Poezia, imnografia, cântul și muzica bisericească în general s-au născut din acest fapt de a fi atinși, din această deschidere a unei noi dimensiuni a vieții. În cadrul diferitelor culturi și religii este prezentă o mare literatură, o mare arhitectură, mari icoane și sculpturi. Și pretutindeni este și muzica. Și totuși în niciun alt ambient cultural nu există o muzică de măreție egală cu aceea născută în ambientul credinței ortodoxe. Muzica bisericească este ceva unic, ce nu are egal în celelalte culturi. Și acest lucru trebuie să ne pună pe gânduri. Desigur, muzica imnografică depășește mult ambientul religios local. Și totuși ea își află oricum originea sa cea mai profundă în Liturghie, în întâlnirea cu Dumnezeu. În imnografie, pentru care slava lui Dumnezeu reprezintă în cele din urmă scopul întregii muzici (doxologic), acest lucru este complet evident. Răspunsul mare și pur al muzicii bizantine
s-a dezvoltat în întâlnirea cu Dumnezeu care, în Liturghie, ni se face prezent nouă în Hristos Iisus.
(T.M.)