La Punctul de Trecere a Frontierei Nădlac II au fost depistate două grupuri formate din unsprezece cetăţeni afgani care au încercat să treacă ilegal frontiera în Ungaria, fie ascunşi într-un autocamion, fie încercând să treacă neobservaţi printre coloana de automarfare. Astfel, aceştia găsesc orice mijloc  pentru a putea să treacă ilegal vama.

Vineri,  20 noiembrie, în jurul orei 06.45, la Punctul de Trecere a Frontierei Nădlac II, s-a prezentat pentru efectuarea formalităţilor de frontieră pe sensul de ieşire din ţară, un cetăţean bulgar, în vârstă de 45 de ani. Bărbatul conducea un ansamblu rutier înmatriculat în Bulgaria şi transporta, conform documentelor de însoţire a mărfii, bandă adezivă din Grecia în Germania.

În baza analizei de risc, poliţiştii de frontieră au efectuat controlul amănunţit al mijlocului de transport, iar în interiorul compartimentului marfă au fost descoperiţi ascunşi şase cetăţeni străini.

În cadrul verificărilor preliminare, polițiștii de frontieră au stabilit că grupul este format din trei minori şi trei adulți din Afganistan, tinerii având vârste cuprinse între 20 şi 22 de ani, iar minorii având vârste cuprinse între 15 şi 16 ani.

Alt grup, format din cinci cetăţeni afgani, a fost depistat în cursul zilei de ieri, tot de către poliţiştii din cadrul PTF Nădlac II în timp ce se îndrepta pe jos, spre teritoriul Ungariei, printre coloana de automarfare. Şi în acest caz, la verificări, tinerii afgani, cu vârste cuprinse între 15 şi 26 de ani, solicitanţi de azil în ţara noastră, au declarat că doreau să ajungă în vestul Europei.

În ambele situaţii, poliţiştii de frontieră efectuează cercetări sub aspectul săvârșirii infracțiunilor de tentativă de trecere ilegală a frontierei de stat față de cetăţenii afgani şi trafic de migranți pentru şoferul bulgar, la finalizare urmând a fi dispuse măsurile legale care se impun.

Recomandările redacției