Așadar, Guvernul lui Orban a fost învestit, cu largul concurs al unor parlamentari rebeli din PSD și Pro România, care au sfidat ordinele
șefilor, pretextând interesul naţional.
Sigur, este doar veșnica scuză prăfuită a celor care trec în tabăra adversă din interes personal sau pentru că sunt pur și simplu șantajaţi
cu niște dosare care stau prin sertare sau sunt pe cale de a fi deschise, dar, dacă judecăm la rece, de această dată scuza a fost credibilă, România chiar are nevoie de un guvern, fiind într-o situaţie extrem de grea. Noul guvern
este unul care nu va putea face nimic esenţial, fiind unul captiv, atât în mâinile lui Iohannis, care, practic, l-a adus în această poziţie, cât și în mâinile partidelor care l-au votat. Pentru a avea susţinere în Parlament,
Guvernul Orban sau, mai degrabă, Guvernul Iohannis, va trebui să ofere o serie de avantaje acestor partide, pentru că altfel nu va putea să-și treacă legile. Sarcină cu atât mai grea cu cât pretenţiile partidelor respective
se bat cap în cap. În aceste condiţii, Ludovic Orban va trebui să joace pe sârmă, să promită în stânga și în dreapta, fără a se putea ţine de promisiune. Guvernul nu va avea cum să ia decizii majore, pentru că la ora alegerilor parlamentare se va trezi că este prăbușit în intenţiile de vot ale electoratului, PNL fiind singurul care va deconta furia populaţiei. Pentru
a nu ajunge acolo, va trebui să menţină toate pomenile electorale inutile, de-a dreptul prostești, ale Guvernului PSD. Tare mă tem că, la un moment dat, ministrul de Finanţe al Guvernului PNL va ajunge să ceară ajutorul lui
Teodorovici, pentru ca acesta să-l înveţe toate manevrele de aruncare a prafului în ochii populaţiei, cum să zugrăvească frumos dezastrul și să transforme negrul în alb.

Recomandările redacției