Președintele Klaus Iohannis a împlinit un an de când se află la Palatul Cotroceni. Dacă îl comparăm cu Traian Băsescu, a fost cu siguranță o prezență discretă. Nu a invadat spațiul public cu nemulțumirile sale la adresa Guvernului Ponta, cu care a fost nevoit să coabiteze în primul an de mandat. Dar nici nu a promis că va face altfel, din contră, susținea că va colabora institu­țional cu premierul de atunci, dar își dorește să aibă „Guvernul meu“. Din cauză că Victor Ponta a luat o serie de măsuri controversate, iar președintele nu a reacționat cum ne obișnuise predecesorul său, mulți dintre cei care au ieșit în stradă anul trecut pentru a-l susține, mulți dintre cei care l-au votat în 2014 sunt acum dezamăgiți. Au ei dreptate? Deocamdată nu mă pot pronunța, pentru simplul motiv că, din punctul meu de vedere președintele nu prea avea ce să facă având un guvern condus de fostul său contracandidat și o majoritate parlamentară dacă nu ostilă, atunci situată pe poziții adverse.
Am văzut, luni seara, un fragment dintr-un interviu acordat de Iohannis, în urmă cu aproximativ 11 ani jurnalistului Robert Turcescu, pe când era primar la Sibiu. Edilul de atunci spunea că un primar nu poate să aibă succes dacă nu are și consilierii locali de partea sa. Este cât se poate de adevărat. Mergând mai departe, trebuie spus că niciun șef de stat nu poate să-și pună în practică planurile cu privire la politica internă, dacă respectă limitele Constituției, bine­înțeles, în situația în care are Parlamentul dominat de cei care i se opun, iar Guvernul reflectă voința acelui Parlament.
Acum lucrurile s-au schimbat. După demisia lui Ponta, Klaus Iohannis a avut ocazia să desemneze primul premier din cariera sa de președinte.  L-a ales pe Dacian Cioloș, un specialist în agricultură cu o carieră de invidiat, care are și majoritatea parlamentară necesară. Dacă se va dovedi că a făcut o alegere bună, președintele va avea numai de câștigat, dacă nu, oalele se vor sparge în capul său.
Dar să vorbim puțin și despre Guvernul Cioloș. Fostul ministru al Agriculturii din Guvernul Tăriceanu, fostul comisar european pentru Agricultură și-a făcut o echipă interesantă, aș spune eu. O parte este alcătuită din oameni cu notorietate, și mă gândesc aici la Vasie Dîncu, la Elisabeta Lipă, la Petre Tobă, la Mihnea Motoc, la Lazăr Comănescu, dar și oameni al căror nume nu spune nimic opiniei publice, dar sunt specialiști în domeniile în care au activat până acum, cum ar fi vicepremierul Costin Grigore Borc, Anca Paliu Dragu de la Finanțe și mulți alții. Probabil Cioloș și-a ales colaboratorii având în vedere și vocea protestatarilor, care cereau recent oameni noi, necompromiși. Nu pot trece însă cu vederea că premierul desemnat a dat dovadă de stângăcie atunci când a făcut propuneri pentru Ministerul Sănătății și pentru cel al Justiției pe care ulterior le-a retras. Este posibil ca acest lucru să se fi întâmplat din cauza grabei, pentru că nu a avut foarte mult timp la dispoziție să caute oameni de calitate dispuși să intre într-un guvern care are un mandat limitat, de doar un an. Ar fi bine ca pe viitor să fie cât mai puține greșeli și în plus să fie îndreptate lucrurile făcute anapoda de Guvernul Ponta.
După ce noua echipă de la Palatul Victoria își va intra în pâine, rămâne însă un mare semn de întrebare. Va acționa ea ca fiind „Guvernul meu“? Sau va acționa în funcție de interesele partidelor de care are nevoie să-și treacă proiectele prin Parlament? Vom vedea.

Recomandările redacției