Una dintre țările din Orientul Apropiat ignoră cu desăvârșire una dintre interdicțiile majore ale lumii civilizate: executarea de minori.

Iranul a executat șapte minori anul trecut și doi până în acest an, chiar dacă legea drepturilor omului interzice pedeapsa cu moartea pentru oricine are vârsta sub 18 ani, a declarat miercuri un expert independent în drepturile omului din Statele Unite. De asemenea, Javaid Rehman a declarat comitetului pentru drepturile omului al Adunării Generale a ONU că are „informații credibile” potrivit cărora, în prezent, cel puțin 90 de minori se află sub pericolul pedepsei cu moartea în Iran. Rehman, investigatorul special al ONU pentru drepturile omului în Iran, și-a exprimat îngrijorarea cu privire la utilizarea generală a pedepsei cu moartea în Republica Islamică, afirmând că rata de execuție a acesteia „rămâne una dintre cele mai ridicate din lume” chiar și după o scădere de la 507 în 2017, până la 253 în 2018. Oficialul ONU a salutat o modificare a unei legi anti-stupefiante iraniene în 2017 care a dus la reducerea execuțiilor în 2018 El a spus, de asemenea, că a fost încurajat de „dialogul consolidat” dintre autoritățile iraniene și Oficiul Înaltului Comisar pentru Drepturile Omului „cu privire la administrarea justiției și la executarea infracțiunilor copiilor”.

Recomandările redacției