Haideți să nu mai acuzăm guvernarea

1
416

de VOICU SIDA 

Până la urmă, toți ne pricepem la acuzații și la critici. Ciar dacă avem habar sau nu, pentru că așa suntem noi, unii ne dăm cu presupusul înaintea rezolvării unei probleme. Sau măcar să se vină cu soluții dacă tot ne apucăm de acuzat. Dar stăm pe tușă și criticăm, iar de multe ori suntem în afara subiectului. Dar asta este menirea unora: să critice și să acuze în permanență. Le este în fire.

Este o vorbă, că la fotbal, drumuri și politică toți se pricep. Din tribună, ori din fotoliu cu o bere în mână și alte zece puse la rece în frigider, acuză că mingea este rotundă, ori că altul aleargă prea încet, la drumuri că asfaltul este prea negru, ori prea gri, iar la politică vorbim de guvern că nu este bun. Cei din opoziție, care nu au dus nici o guvernare până la capăt, ba chiar au lăsat greul pe umerii altora și după patru ani ne zâmbesc frumos și iară o luăm de la capăt.

Eu unul nu acuz guvernul actual, deoarece a prins o guvernare foarte grea. Mai ales acum cu pandemia asta, când întreaga economie a globului a fost foarte grav afectată. Restaurantele, hotelurile, cluburile, sălile de sport, cinematografele, turismul, toate au fost închise complet. Agenții economici au băgat mâna adânc în buzunarul cu economii pentru a nu-și pune lacăt pe afacerile lor, veniturile au fost paralizate complet. Cei care nu au avut punga cu economii prea voluminoasă au fost nevoiți să închidă porțile afacerii, iar oameni au ajuns fără serviciu, fără loc de muncă. Puterea de cumpărare a scăzut drastic și ea, iar încrederea într-o economie stabilă a fost serios zdruncinată.

Cu toate astea, vedem că oamenii ies în stradă și cer salarii, sporuri și câte și mai câte, în condițiile în care de abia reușim să supraviețuim economic. De unde pensii mărite? Cred că bieții pensionari văd prin ce trece țara, în schimb unii nici că le pasă.

Nu sunt adeptul politicii nici de dreapta, nici de stânga. Până la urma urmei, toți sunt o apă și un pământ, dar asta este. Să-i lăsăm să își facă treaba, că până la urmă treburile parcă încep să meargă și să reintre pe un drum bun. Pot să fie și eșecuri, iar poporul așteaptă mai mult din partea lor, ceea ce e un lucru firesc și pozitiv, dar să le dăm șansa de a guverna.

Tot se vorbește de moțiune de cenzură. Cine va guverna atunci, la un eventual eșec? Vai de noi, că de 30 de ani au fost pe la guvernare. Votezi pensii mărite cu 40% și ieși de la guvernare. Aia a fost guvernare serioasă? Astea le auzim aproape tot timpul din gura cetățenilor. Am zis că nu mă interesează cine vine la guvernare sau cine este în prezent, doar să facă treabă bună cât de cât pentru popor. Proiecte sustenabile, atragere de bani europeni și decizii înțelepte – asta a dorit poporul atunci când a votat, nu circ, minciuni și hoții.

VOICU SIDA 

1 COMENTARIU

  1. Ăsta-i articol? Nu-i bun nici de comentariu la birt, dară-mite într-o publicație județeană. Unde dracu v-a găsit Palcu pe habarniștii ăștia de la GL, nu știu! Vă citesc zilnic și mă enervez aproape de fiecare dată. Rar găsesc un material cât de cât lizibil jurnalistic.

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.