Halep a câştigat titlul la Shenzhen, apoi a triumfat şi în proba de dublu alături de Begu

0
221

Simona Halep (România, 1 WTA) este noua campioană a turneului International de la Shenzhen (China)! Simona s-a impus sâmbătă într-o finală atipică, mutată din cauza ploii într-o sală fără spectatori, scor 6-1, 2-6, 6-0 în faţa campioanei en-titre Katerina Siniakova (Cehia, 47 WTA).
Halep şi-a adjudecat apoi şi ti­tlul de dublu, alături de Irina Begu, echipa românească învingând-o pe aceeaşi Siniakova, care a făcut tandem cu conaţionala Barbora Krejcikova, scor 1-6, 6-1, 10-8.
Duelul dintre Halep şi Siniakova nu a fost transmis la TV, pentru că organizatorii au mutat finala în sală din cauza ploii, dar statistica ne arată că Simona a servit extraordinar pe durata celor două seturi câştigate! Liderul mondial nu i-a lăsat nicio minge de break Katerinei în primul act, lăudându-se cu acelaşi procentaj fantastic şi în decisiv. Setul secund poate fi catalogat ca un accident, se întâmplă des în tenis, dar cel mai important e că Halep a atins o nouă cifră istorică, ajungând la 16 titluri de simplu în circuitul WTA.
Finala de dublu din Shenzhen a fost cel puţin la fel de nebună ca şi ultimul act de la simplu! După două seturi total opuse, pe care cele două echipe şi le-au împărţit, a urmat un super tie-break dramatic! Simona şi Irina păreau că se desprind în câştigătoare şi conduceau cu 7-4, dar Katerina şi Barbora au egalat, reuşind trei puncte consecutive. Au urmat două reuşite pentru echipa din România, care a fructificat a doua minge de meci, scor final 1-6, 6-1, 10-8!

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.